Accident grav la o şcoală din Buzău | O maşină a lovit un grup de persoane: Nouă persoane au ajuns în total la spital/ Automobilul, condus de directoarea unităţii

Maşina care a lovit, miercuri, un grup de persoane aflate în faţa Şcolii nr. 1 din municipiul Buzău era condusă de directorarea unităţii de învăţământ. Aceasta ar fi intrat în panică după o manevră greşită.

2856 afișări
Imaginea articolului Accident grav la o şcoală din Buzău | O maşină a lovit un grup de persoane: Nouă persoane au ajuns în total la spital/ Automobilul, condus de directoarea unităţii

Accident grav la o şcoală din Buzău | O maşină a lovit un grup de persoane, şase oameni fiind răniţi

UPDATE 14:44 Nouă persoane au ajuns în total la spital în urma accidentului din municipiul Buzău, unde o maşină condusă de directoarea Şcolii nr. 1 a lovit, miercuri, un grup de persoane aflate în faţa unităţii de educaţie. Poliţiştii au întocmit dosar penal.

Potrivit IPJ Buzău, din cercetări a reieşit că o buzoiancă în vârstă de 43 ani care se deplasa cu o maşină către intrarea în curtea şcolii e executat greşit o manevră şi a pierdut controlul, acroşând poarta şi un grup de persoane.

”În urma accidentului rutier opt persoane cu vârste cuprinse între 12 şi 67 de ani au suferit diferite vătămări corporale, iar în total nouă persoane au fost transportate la spital. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, arată IPJ Buzău.

Maşina a lovit, miercuri, un grup de persoane aflate în faţa Şcolii nr. 1 din municipiul Buzău şi era condusă de directorarea unităţii de învăţământ, Monica Gheorghe.

Iniţial, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, declara, pentru corespondentul MEDIAFAX, că maşina care a intrat în grupul de persoane, aflate în centrul municipiului Buzău, a rănit cinci femei şi un bărbat. O a şaptea persoană a suferit atac de panică, potrivit sursei citate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihail Drăghiciu, declara, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şi directorarea şcolii a ajuns la spital, cu atac de panică. ”Conducătoarea auto, efectuând o manevră greşită, a intrat într-un grup de persoane. A fost testată alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. A fost transportată la spital, cu atac de panică", spunea Mihail Drăghiciu.


Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, la volanul maşinii se afla directoarea şcolii în faţa căreia s-a produs accidentul, Monica Gheorghe.

Aceasta ar fi lovit o poartă a şcolii, a intrat în panică şi, în loc să frâneze, a accelerat. Maşina a întrat într-un grup de părinţi şi bunici care îşi aşteptau copiii sa iasă de la şcoală.

”Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că o conducătoare auto, pe fondul unei manevre executate greşit, a acroşat poarta de acces în curtea unei instituţii şcolare. În urma impactului, şase persoane adulte - cinci femei şi un bărbat - au suferit vătămari corporale”, arată IPJ Buzău.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihail Drăghiciu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şi directorarea şcolii a ajuns la spital, cu atac de panică.

”Conducătoarea auto, efectuând o manevră greşită, a intrat într-un grup de persoane. A fost testată alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. A fost transportată la spital, cu atac de panică", a declarat Mihail Drăghiciu.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici