Accident grav pe DN 4: Şase victime, transportate la spitale din Capitală

Şase persoane, între care o fată de 17 ani, au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Călăraşi, adolescenta fiind în stare foarte gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX..

908 afișări
Imaginea articolului Accident grav pe DN 4: Şase victime, transportate la spitale din Capitală

Accident grav pe DN 4: Şase victime, transportate la spitale din Capitală

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, la un accident rutier petrecut pe DN 4, în comuna Frumuşani, în care au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului şase persoane au fost rănite, una dintre acestea, o fată în vârstă de 17 ani, fiind în stare de inconştienţă. Aceasta a fost transportată la un spital din Bucureşti, în stare de comă.

Tot la spitale din Capitală au ajuns şi celelalte cinci victime, dar starea de sănătate a acestora era stabilă.

Poliţiştii de la Rutieră încearcă acum să stabilească modul în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici