Accident grav pe DN1. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce maşina, scăpată de sub control, a izbit un TIR

  • Sâmbătă dimineaţa, pe DN1, în judeţul Cluj, a avut loc un accident.
  • Maşina ar fi intrat în parapeţi, fiind apoi proiectată într-un TIR, pe sensul opus.
  • Un tânăr de 20 de ani a murit în urma impactului.
457 afișări
Imaginea articolului Accident grav pe DN1. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce maşina, scăpată de sub control, a izbit un TIR

Accident pe DN1. Un tânăr de 20 de ani a murit

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc pe DN1, în afara localităţii Dumbrava.

Din primele informaţii, şoferul unei maşini, un tânăr de 20 de ani din comuna Mănăstireni, care se deplasa din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi întrat în parapeţii din dreapta, iar maşina a fost proiectată intr-un TIR care se deplasa pe sensul opus.

Tânărul de 20 de ani a murit în urma impactului, iar şoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul în zona în care a avut loc accidentul se desfăşoară alternativ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici