Accident la Brăila: Cinci răniţi, între care un copil, după ce un şofer a adormit la volan

Cinci persoane, între care un copil de patru ani, au fost rănite, luni, după un accident rutier provocat de un şofer care a adormit la volan şi a intrat cu maşina pe contrasens, pe Drumul European 584, în judeţul Brăila, transmite corespondentul MEDIAFAX.

258 afișări
Imaginea articolului Accident la Brăila: Cinci răniţi, între care un copil, după ce un şofer a adormit la volan

Accident la Brăila: Cinci răniţi, între care un copil, după ce un şofer a adormit la volan

Potrivit poliţiştilor brăileni, accidentul a fost provocat de un şofer de 20 de ani, din Galaţi, care a adormit la volan, iar maşina pe care o conducea a intrat pe contrasens, lovind un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, maşina condusă de şoferul vinovat a ricoşat şi a lovit frontal un alt autoturism.

În timpul accidentului, cinci persoane au fost rănite, printre care un copil de patru ani.

„Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, în localitatea Valea Cânepii, din direcţia Slobozia către Brăila, pe fondul vitezei excesive şi a oboselii, a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a acroşat un vehicul condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Vaslui. Ulterior, primul autoturism a intrat în coliziune frontală cu o maşină condusă regulamentar, din sens opus, de un brăilean, în vârstă de 51 de ani, din comuna Cazasu”, au declarat reprezentanţii IPJ Brăila.

În urma accidentului au fost duşi la spital şoferul vinovat de producerea accidentului şi o pasageră în vârstă de 18 ani, precum şi şoferul brăilean şi doi pasageri, dintre care o fetiţă de 4 ani din cealaltă maşină.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Timp de trei ore, traficul rutier a fost blocat şi maşinile au circulat pe rute alternative, indicate de poliţişti.

Taguri:
accident,
răniţi,
copil

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici