ACCIDENT mortal provocat de un poliţist de frontieră care era urmărit de agenţii rutieri

Un subcomisar al Poliţiei de Frontieră Timiş, care era urmărit de poliţişti rutieri întrucât conducea cu viteză şi nu a oprit la semnalele lor, a intrat cu autoturismul pe contrasens, lovind o altă maşină, iar în urma impactului şoferul maşinii lovite a murit, o pasageră şi subcomisarul fiind răniţi.

1294 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT mortal provocat de un poliţist de frontieră care era urmărit de agenţii rutieri

ACCIDENT mortal provocat de un poliţist de frontieră care era urmărit de agenţii rutieri (Imagine: Shutterstock)

Potrivit poliţiştilor, un subcomisar al Poliţiei de Frontieră de la sectorul Deta, în vârstă de 40 de ani, care sâmbătă după-amiază se afla la volanul unui autoturism Opel, a încercat să scape de un echipaj al Poliţiei Rutiere care îl urmărea şi care încercase iniţial să îl oprească la ieşirea din Timişoara spre Moraviţa, din cauza vitezei cu care circula.

"Şoferul nu a oprit la semnalul poliţistului de la Rutieră, iar echipajul a pornit în urmărirea sa. Într-o curbă, în apropierea localităţii Parţa, a avut loc accidentul. Maşina în care se afla şoferul urmărit de poliţişti a intrat pe contrasens, lovind în plin un autoturism Dacia care circula regulamentar", a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ionuţ Bocancea.

TITLURILE ZILEI

Conform acestuia, în urma accidentului şoferului autoturismului Dacia, în vârstă de 55 de ani, a murit, iar pasagera din dreapta a fost rănită. De asemenea, şoferul care a provocat accidentul a fost rănit.

"Nu s-a putut stabili dacă şoferul care a provocat accidentul consumase băuturi alcoolice, poliţiştii nu l-au putut testa cu aparatul etilotest din cauza rănilor. Medicii i-au luat, însă, probe de sânge şi urmează să aflăm rezultatul analizelor", a precizat Bocancea.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde sunt internaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici