ACCIDENT RUTIER în Sibiu: Un tânăr a murit şi altul a fost rănit. Şoferul avea permisul suspendat şi dosar penal

Un tânăr de 28 de ani a murit şi altul de 20 de ani a fost rănit în urma unui accident produs, duminică dimineaţă, în municipiul Sibiu, după ce maşina în care se aflau, condusă de victimă, a lovit un gard şi s-a răsturnat pe şosea. Tânărul care a murit avea permisul de conducere suspendat, iar maşina avea numere de înmatriculare false, şoferul având deja un dosar penal după ce a fost prins conducând în condiţii similare.

719 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT RUTIER în Sibiu: Un tânăr a murit şi altul a fost rănit. Şoferul avea permisul suspendat şi dosar penal

ACCIDENT RUTIER în Sibiu: Un tânăr a murit şi altul a fost rănit după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe şosea (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Poliţia Judeţeană Sibiu, autoturismul condus de tânărul care a murit în accidentul rutier din municipiul Sibiu era neînmatriculat şi avea numere false de înmatriculare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, tânărul avea dosar penal pentru că fusese prins conducând un autoturism neînmatriculat şi cu numere false.

"Autoturismul condus de D. Gheorghe era neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Precizăm faptul că D. Gheorghe era cercetat penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, după ce în 27 septembrie 2012, în urma unui control în trafic, a fost prins de poliţiştii rutieri", se arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, a precizat că atunci tânărul conducea o altă maşină decât cea implicată în accident.

"În momentul în care a fost prins în trafic şi i s-a făcut dosar penal, şoferul conducea o altă maşină faţă de cea pe care o conducea duminică dimineaţa, în momentul accidentului, de asemenea neînmatriculată şi cu număr fals de înmatriculare", a declarat Luciana Balteş.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în municipiul Sibiu, după ce tânărul de 28 de ani care conducea cu viteză un autoturism nu a reuşit să redreseze maşina după o curbă.

"Din primele cercetări făcute la faţa locului, pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu, şoferul autoturismului BMW care se deplasa dinspre strada Oţelarilor spre strada Semaforului nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul autoturismului intrând în gardul de la Comtram, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma accidentului pasagerul din dreapta a fost rănit, iar şoferul a decedat", declara agentul şef Vasile Costea din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

Oamenii care ieşeau la acea oră de la serviciu spun că maşina s-a lovit de bordură, s-a învârtit în aer, a lovit porţile unei fabrici din zonă, apoi s-a răsturnat.

"Veneam de la serviciu. Eram pe jos, pe trotuar. Am auzit venind o maşină. Eram cu gluga pe cap că îmi era frig. Am auzit dintr-odată o izbitură şi am văzut că a derapat. A intrat în bordură, avea viteză foarte mare, a sărit în aer, s-a oprit în plăcile alea, din plăci a ricoşat în cealaltă parte şi s-a răsturnat pe o parte. De aici nu mai ştiu. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112. Cred că peste şofer s-a răsturnat maşina", spunea un bărbat.

Tatăl şoferului, care venise la locul accidentului, spunea că fiul său era în maşină cu fratele prietenei sale.

"A fost la serviciu azi-noapte (în noaptea de sâmbătă spre duminică - n.r.), în schimbul trei. A venit fratele prietenei lui. L-a solicitat la telefon, după care el s-a învoit şi mi-au spus colegii că ar fi plecat cu el de la fabrică. Au plecat să vândă o maşină, probabil asta sau alta. El era un şofer bun, nu a avut infracţiuni, nu consuma alcool. Nu ştiu ce intenţii aveau când au plecat. Urma să se căsătorească anul viitor", spunea Gheorghe Velcea, tatăl şoferului care a murit.

Tânărul care se afla pe locul din dreapta al maşinii a fost dus cu un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici