Acţionarea macazului în timp ce trenul mergea, o posibilă cauză a accidentului

Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi, Petrică Hahui, a spus că există două posibile cauze ale accidentului feroviar produs, duminică, în judeţul Galaţi: o defecţiune tehnică la linie sau la boghiu, respectiv acţionarea macazului de către impiegatul de mişcare, în timp ce trenul rula pe linie.

Acţionarea macazului în timp ce trenul mergea, o posibilă cauză a accidentului (imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi a explicat că există varianta ca impiegatul să fi schimbat macazul în timp ce trenul circula.

La rândul său, prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, a spus că din primele informaţii reiese că la circa 300 de metri de locul accidentului pe aceeaşi linie se afla oprită o altă garnitură, astfel că este posibil ca în acest caz să fie vorba despre o eroare umană.

Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Constantin Axinia a susţinut şi el această ipoteză a macazului care ar fi fost acţionat în timp ce trenul rula.

"Nu ştim la această oră care este cauza. Ori macazul este de vină, ori boghiul, ori impiegatul de mişcare a făcut o manevră greşită. Nu a fost vorba despre nicio manevră forţată, trenul fiind în frânare. Nu s-a pus în niciun moment problema ca acest tren să se ciocnească cu o altă garnitură", a declarat Axinia pentru corespondentului MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvât al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că nu a fost solicitată intervenţia pompierilor la faţa locului, în condiţiile în care nu există victime.

Trenul rapid 661 care circulă pe direcţia Bucureşti-Iaşi a deraiat, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, în judeţul Galaţi, în zona localităţii Berheci. Trenul plecase de la Bucureşti la ora 12.00 şi urma să ajungă la Iaşi la ora 19.00.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
TREN ,
DERAIERE ,
bucureşti ,
iaşi ,
rapid ,
661 ,
accident ,
macaz
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa