Activişti Greenpeace au protestat în faţa Primăriei Capitalei, marţi. Care e motivul nemulţumirii

Mai mulţi activişti Greenpeace au protestat, marţi, în faţa Primăriei Bucureşti şi au cerut creşterea numărului de piste de biciclete, ca alternativă la soluţiile de transport actuale, în condiţiile în care Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale europene.

426 afișări
Imaginea articolului Activişti Greenpeace au protestat în faţa Primăriei Capitalei, marţi. Care e motivul nemulţumirii

Activişti Greenpeace au protestat în faţa Primăriei Capitalei FOTO Marian Ilie/Facebook

Acţiunea vine în urma analizei ONG-ului a raportului „Calitatea aerului în România în anul 2019”, publicat de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în aprilie, se arată unui comunicat al Greenpeace. 

Conform analizei Greenpeace România, în Bucureşti şi în ţară sunt în continuare depăşiri ale limitelor de poluare la praf şi noxe care pun sănătatea publică în pericol. În lipsa unor măsuri urgente la nivel local, România riscă amenzi uriaşe din partea Comisiei Europene.

Una dintre concluziile analizei este că, deşi în anul 2019 s-a înregistrat o uşoară îmbunătăţire a calităţii aerului, comparativ cu 2018, Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) are foarte multe defecţiuni. Conform datelor oficiale, în 2019, au fost întreruperi extrem de mari în captarea datelor privind poluarea aerului, nu s-au monitorizat corespunzător anumiţi poluanţi periculoşi precum praful fin (PM 2.5) şi dioxidul de azot (NO2), iar unele staţii oficiale sunt amplasate în locuri irelevante. Astfel, concluzia că aerul a fost mai curat în 2019 decât în 2018 nu poate fi bazată pe date concludente.

„Bucureştiul nu se mai regăseşte în lista oraşelor cu depăşiri ale mediei anuale la dioxid de azot în 2019, deşi în 2018 a fost prezent. Dar asta se întâmplă din cauza faptului că, în 2019, nivelul de poluare nu a fost măsurat decât la o singură staţie din Bucureşti, comparativ cu toate cele 8 staţii care au monitorizat dioxidul de azot în 2018”, conform ONG-ului.

În anul 2019, au fost înregistrate depăşiri ale valorii limită anuale pentru dioxid de azot la 6 staţii din ţară: BV-1 Braşov (staţie de trafic), BV-3 Braşov (staţie de trafic), CJ-1 Cluj (staţie de trafic), HD-1 Deva (staţie de fond urban), TM-1 Timişoara (staţie de trafic) şi TM-5 Timişoara (staţie de trafic).

Amplasarea şi alegerea tipului de staţii pentru monitorizarea poluării aerului din trafic în Bucureşti a fost subiectul celei mai recente proceduri de sancţionare, din 14 mai 2020, în care Comisia Europeană avertiza că „România nu a respectat valorile-limită pentru dioxidul de azot (NO2) în aglomerările Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara şi nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depăşire. Comisia solicită de asemenea clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentraţiilor de dioxid de azot (NO2) într-una dintre aglomerări (Bucureşti). Prezenţa unor concentraţii ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană”, conform sursei citate. 

Poluarea cu PM 2.5, cea mai periculoasă pentru sănătatea umană

Praful fin (PM 2.5), considerat de specialişti ca fiind cel mai periculos indice de poluare şi care se află în strânsă legătură cu arderile motoarelor, a fost monitorizat în 2019 doar la două dintre cele opt staţii existente în Bucureşti şi în împrejurimi. Staţiile de tip trafic de pe bulevardul Mihai Bravu şi de la Cercul Militar Naţional, acolo unde se înregistrează printre cele mai mari valori de trafic, nu dispun de echipamente pentru măsurarea PM 2.5.

Pentru evaluarea prafului (PM10) în Bucureşti au fost luate în calcul patru staţii în 2019, faţă de cinci staţii în 2018. Chiar şi în aceste condiţii de monitorizare defectuoasă, s-au înregistrat mai mult de 35 de depăşiri ale valorilor limită zilnice la doua staţii din Bucureşti – 46 depăşiri la B-3 Bucureşti (Mihai Bravu) (staţie de trafic), 38 depăşiri la B-6 Bucureşti (Cercul Militar) (staţie de trafic). Tot la aceste staţii s-au înregistrat depăşiri ale aceluiaşi indicator şi în anul precedent, fapt ce arată lipsa măsurilor urgente pentru a reduce poluarea sau ineficienţa acestora.

În 2020, România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru eşecul sistematic de a reduce poluarea cu praf (PM10) din Bucureşti. Cetăţenii Capitalei au fost expuşi în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de praf încă din 2007, iar autorităţile au fost atenţionate în mod repetat cu privire la acest lucru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici