ADMITERE FACULTATE 2014: Câte locuri scot la concurs cele mai mari universităţi de stat din ţară şi care sunt taxele de înscriere

Eseul motivaţional, în care candidaţii trebuie să explice de ce vor să urmeze o anumită instituţie de învăţământ superior, înlocuieşte la tot mai multe facultăţi examenul de admitere clasic, prin care cei care aspirau la statutul de student erau departajaţi în urma unor probe scrise.

37853 afișări
Imaginea articolului ADMITERE FACULTATE 2014: Câte locuri scot la concurs cele mai mari universităţi de stat din ţară şi care sunt taxele de înscriere

ADMITERE FACULTATE 2014: Câte locuri scot la concurs cele mai mari universităţi de stat din ţară şi care sunt taxele de înscriere (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Şapte sute de locuri bugetate la Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad. Taxele sunt neschimbate

Zeci de tineri s-au prezentat, luni, la secretariatele facultăţilor Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, fiind prima zi de înscrieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La cele nouă facultăţi cu 24 de specializări ale Universităţii "Aurel Vlaicu" sunt disponibile peste 2.500 de locuri pentru studiile de licenţă şi 1.225 pentru masteranzi, pentru aceştia din urmă existând 17 programe de studii.

Numărul de locuri este aproximativ la fel cu cel din anul universitar 2013/2014.

Preşedintele Consiliului Academic al universităţii, Lizica Mihuţ, a precizat că au fost aprobate 500 de locuri bugetate pentru studii de licenţă şi 200 pentru programele de master.

Conform sursei citate, pentru anul universitar 2014/2015 au fost solicitate ARACIS de două ori mai multe locuri bugetate decât au fost aprobate.

Reprezentanţii universităţii spun că specializările care au căutare mai mare s-au schimbat în ultimii doi ani.

"Studenţii nu mai sunt atât de interesaţi de ştiinţele economice, pentru că în anii precedenţi au existat foarte mulţi absolvenţi cu această specializare care nu şi-au găsit un loc de muncă în domeniu. Şi oferta noastră s-a mai schimbat, pentru că ne dorim să fie raportată la mediul economic, la orizontul de aşteptare venit dinspre piaţa muncii. Nu dorim să producem şomeri cu diplome, iar pentru asta colaborăm foarte mult cu marile companii, care cer ingineri, informaticieni şi specialişti în automatizări", a explicat Mihuţ.

Taxele nu au fost modificate faţă de anul trecut. Înscrierea la admitere costă 50 de lei, iar taxa de înmatriculare în anul I pentru candidaţii admişi este tot de 50 de lei. Pentru doctorate, taxa de admitere este de 100 de lei.

Şcolarizarea la Universitatea "Aurel Vlaicu" Arad costă între 1.500 şi 1.700 de lei în primul an de studiu, în funcţie de facultate, şi cu 200 de lei mai mult pentru următorii ani. Pentru masterat, taxa anuală este cuprinsă între 1.500 şi 2.100 de lei, iar pentru doctorat este de 4.100 de lei.

Studenţii străini din afara Uniunii Europene plătesc taxe de studiu mult mai mari, acestea fiind cuprinse între 264 şi 504 euro pe lună.

Înscrierile la facultăţile din cadrul universităţii de stat au loc până în 3 august, iar afişarea rezultatelor se va face în 5 august.

Conform sursei citate, universitatea îi pregăteşte gratuit pe cei care nu au promovat bacalaureatul şi vor să susţină examenele în următoarea sesiune, fără să existe condiţia de a se înscrie la vreuna dintre facultăţi. Pregătirea va începe în 28 iulie, iar până atunci cei interesaţi trebuie să se înscrie la secretariatul universităţii.

A doua sesiune de înscrieri la facultăţile Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad este programată pentru perioada 1-21 septembrie.

Peste 2.500 de locuri, din care doar 900 fără taxă, la Universitatea Valahia din Târgovişte

La Universitatea ”Valahia” din Târgovişte, cele mai multe locuri, respectiv 675, sunt disponibile la Facultatea de Ştiinţe Economice, unde viitorii studenţi au la dispoziţie 155 de locuri fără taxă şi 520 de locuri cu taxă. La Facultatea de Drept şi ştiinţe administrative sunt de locuri, dintre care 65 fără taxă şi 260 cu taxă.

Facultatea de Inginerie electrică, electronică şi tehnologia informaţiei scoate la concurs 213 locuri, dintre care 145 fără taxă şi 68 cu taxă, iar la Facultatea de Ingineria mediului şi ştiinţa alimentelor sunt disponibile 270 de locuri, dintre care 115 fără taxă şi 155 cu taxă. La Facultatea de Teologie ortodoxă şi ştiinţele educaţiei sunt 170 de locuri (75 fără taxă şi 95 cu taxă), la Facultatea de Ştiinţe umaniste sunt disponibile 325 de locuri (100 fără taxă, restul cu taxă), iar la Facultatea de Ingineria Materialelor şi mecanică sunt scoase la concurs 140 de locuri (60 fără taxă şi 80 cu taxă).

De asemenea, la Facultatea de Ştiinţe politice, litere şi comunicare sunt disponibile 175 de locuri, dintre care 65 fără taxă, iar la Facultatea de Ştiinţe şi inginerie sunt libere 155 de locuri, dintre care 60 fără taxă.

Alături de Facultatea de Inginerie electrică, electronică şi tehnologia informaţiei, Facultatea de Ştiinţe şi arte este a doua facultate a Universităţii Valahia unde numărul locurilor fără taxă este mai mare decât al celor cu taxă scoase la concurs anul acesta. Astfel, la Facultatea de Ştiinţe şi arte sunt disponibile 114 locuri, dintre care 60 fără taxă şi 54 cu taxă.

Conform datelor publicate pe site-ul instituţiei de învăţământ, admiterea la facultăţile Universităţii ”Valahia” din Târgovişte se face, în funcţie de facultate, fie exclusiv pe baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat, fie în urma unor probe de aptitudini sau a unor examene scrise şi a mediei de la bacalaureat. Spre exemplu, la Facultatea de Teologie, specializarea ”Teologie”, candidaţii trebuie să treacă un examen psihologic, o probă de verificare a aptitudinilor muzicale notată cu ”admis” sau ”respins”, iar în final media de admitere a candidaţilor va fi constituită 50% din media de la bacalaureat şi 50% din nota obţinută la un examen scris.

La facultăţile universităţii din Târgovişte taxa de înscriere la concursul de admitere este de 110 lei, cu excepţia facultăţilor de Ştiinţe şi arte şi Ştiinţe şi inginerie, unde taxa de înscriere este de 100 de lei, iar taxa de şcolarizare la toate facultăţile este de 2.115 lei pe an dacă este achitată integral până la 15 octombrie şi de 2.350 de lei pe an dacă este achitată în tranşe.

Înscrierea la facultăţile universităţii din Târgovişte a început în 7 iulie şi se face până în 30 iulie, excepţie făcând câteva specializări unde se dau probe eliminatorii şi unde termenul limită de înscriere a fost devansat cu câteva zile. O a doua sesiune de admitere la facultăţile Universităţii ”Valahia” din Târgovişte a fost programată pentru luna septembrie.

Peste 600 de locuri bugetate, scoase la concurs la Universitatea din Petroşani

Prorectorul Universităţii Petroşani, Codruţa Dura, a declarat corespondentului MEDIAFAX că numărul locurilor pentru studiile de licenţă disponibile pentru anul universitar 2014/2015 este de 1.754. Din acest total, 1.015 locuri sunt destinate studiilor cu taxă şi 625 sunt locuri finanţate de la bugetul de stat, din care cinci sunt pentru tinerii de etnie romă. Tot pentru studiile de licenţă sunt repartizate patru locuri pentru tinerii din Republica Moldova care au diploma de bacalaureat obţinută în România, aceştia beneficiind şi de bursă de la bugetul de stat, şi alte 110 locuri pentru alţi tineri moldoveni, din care 100 sunt cu bursă.

Pentru masterat, oferta Universităţii Petroşani cuprinde 920 de locuri, din care 200 sunt finanţate de la bugetul de stat, iar celelalte sunt cu taxă. Pentru românii de pretutindeni sunt puse la dispoziţie 20 de locuri, dintre care cinci sunt cu bursă.

"În comparaţie cu anul universitar 2013/2014, cifrele de şcolarizare au suferit mici modificări. Cifra de şcolarizare pentru studii finanţate de la bugetul de stat se menţine aceeaşi, dar cifra de şcolarizare pentru studii cu taxă a crescut de la 985, cât a fost anul trecut, la 1.015, adică un plus de 30 de locuri", a precizat Codruţa Dura.

Cele 30 de locuri în plus sunt urmare a faptului că au fost reacreditate anumite programe de studii.

Şi numărul locurilor destinate tinerilor din Republica Moldova care au obţinut diploma de absolvire în România a crescut de la două la patru.

Cele mai multe locuri scoase la concurs de Universitatea Petroşani pentru studiile de licenţă sunt la specializările Finanţe Bănci - 125, Electromecanică - 120, Economia comerţului, turismului şi serviciilor - 98, Sociologie - 94, Inginerie şi Topografie Minieră - 81, Management - 80, Calculatoare - 69 şi Asistenţă Socială - 68.

În ceea ce priveşte studiile de masterat, locurile variază între 50 şi 54, fiind 13 domenii în care se pot finaliza aceste studii.

Admiterea pentru toate formele de învăţământ ale ciclului universitar de licenţă se face prin concurs. Media de admitere este calculată ca medie ponderată între media generală a examenului de bacalaureat (60 la sută) şi nota obţinută la o disciplină a examenului de bacalaureat (40 la sută), calculată cu două zecimale, fără rotunjire.

Taxa de şcolarizare pentru studiile de licenţă este de 1.700 de lei pe an, în timp ce taxa pentru studiile de master este de 2.000 de lei pe an.

Înscrierea la concursul de admitere este de 70 de lei. Înmatricularea studenţilor în anul I costă 30 de lei pentru studiile de licenţă şi 60 de lei pentru master. Cei care vor să urmeze a doua facultate trebuie să achite o taxă de 70 de lei.

Înscrierile la Universitatea Petroşani au început luni şi se încheie duminică.

Peste 2.600 de locuri la Universitatea din Alba Iulia, cu 300 mai multe ca anul trecut

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a început înscrierile pentru admiterea din acest an, instituţia având disponibile peste 2.600 de locuri la studii de licenţă şi masterat, bugetate şi cu taxă, cu aproape 300 mai multe ca în 2013, taxele de şcolarizare fiind la nivelul anului trecut.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii "1 decembrie 1918" din Alba Iulia, Diana Câmpan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că universitatea pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu un total de 1.762 de locuri pentru studiile de licenţă şi 848 pentru masterat.

Câmpan a spus că la licenţă sunt disponibile 670 de locuri subvenţionate, 867 cu taxă şi 225 la învăţământ la distanţă (ID), în timp ce la masterat 200 de locuri sunt subvenţionate, 611 cu taxă, iar 37 sunt pentru studenţii români din diaspora.

Potrivit sursei citate, oferta educaţională este mai bogată cu 300 de locuri decât cea de anul trecut, în contextul în care Universitatea din Alba Iulia are specializări noi, precum cea de Muzică Religioasă care va funcţiona în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă.

Diana Câmpan a mai spus că în acest an universitatea se extinde prin centre ID şi la Turda, Deva şi Abrud.

Ea a mai spus că taxele de şcolarizare nu au fost modificate, comparativ cu cele de anul trecut, şi variază între 2.000 şi 3.000 de lei pe an, iar admiterea se va face pe baza mediei de la bacalaureat, cu excepţia câtorva secţii unde se vor susţine şi probe de aptitudini sau un interviu.

Înscrierile pentru admiterea din acest an au început luni şi se desfăşoară până în 22 august, iar în cazul în care vor rămâne locuri disponibile, universitatea intenţionează să organizeze o admitere şi în toamnă, după a doua sesiune de bacalaureat.

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a fost înfiinţată în 1991, când a început cu două specializări de lungă durată şi trei specializări de scurtă durată, iar acum are patru facultăţi fiecare având specializări în diverse domenii respectiv: Facultatea de Istorie şi Filologie, Facultatea de Ştiinţe, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale şi Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Instituţia are în acest an 28 de programe de licenţă şi 22 de programe de masterat acreditate sau autorizate pentru funcţionare pentru care au mai puţin de trei promoţii care au absolvit.

Aproximativ o mie de locuri bugetate la cele trei universităţi din Mureş, similar cu anul trecut

Aproximativ o mie de locuri bugetate şi peste 1.500 cu taxă sunt scoase la concurs la cele trei universităţi din Târgu Mureş, iar taxele de şcolarizare încep de la 2.500 de lei pe an, cea mai mare, de 8.000 de lei, fiind la Universitatea de Medicină şi Farmacie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, în acest an, universitatea scoate la concurs 470 de locuri bugetate la română şi maghiară şi 10 la Medicină militară, precum şi 580 de locuri cu taxă.

Dintre locurile bugetate, şapte sunt rezervate pentru candidaţi de etnie romă, cinci pentru concurenţi din Republica Moldova şi 40 pentru români de pretutindeni.

Anul trecut, UMF Târgu Mureş a scos la concurs 450 de locuri la buget şi 520 cu taxă. Nivelul taxelor de şcolarizare percepute de universitate sunt la acelaşi nivel ca anul trecut.

Pe specializări, rămân neschimbate cifrele de şcolarizare la Medicină - câte 135 de locuri bugetate la română şi maghiară, plus 80 de locuri cu taxă, aceasta fiind de 8.000 de lei pe an, Medicină militară - 10 locuri bugetate, Asistenţă medicală generală - câte 15 locuri bugetate la română şi maghiară, precum şi 70 cu taxă, care este de 4.000 de lei anual, Medicină dentară - câte 35 de locuri bugetate la română şi maghiară şi 30 cu taxă - 8.000 de lei pe an şi Farmacie - câte 35 de locuri la română şi maghiară şi 80 cu taxă - 8.000 de lei pe an.

Pe de altă parte, UMF Târgu Mureş oferă 100 de locuri cu taxă la Medicină în limba engleză, faţă de 50 anul trecut, şi şcolarizează, în premieră, la Medicină dentară în limba engleză 40 de candidaţi, taxele fiind la acelaşi nivel ca şi până acum, de 5.000 de euro pe an.

În plus, universitatea oferă în acest an locuri bugetate şi la unele specializări pentru care avea până acum doar locuri cu taxă. Astfel, sunt oferite 10 locuri bugetate la Nutriţie şi dietetică şi câte cinci la Balneokinetoterapie şi recuperare medicală, Educaţie fizică şi sportivă şi la Tehnică dentară, toate în limba română. La specializările amintite, la locuri nebugetate taxa este de 4.000 de lei pe an, fiind vorba despre 40 de locuri la Nutriţie şi dietetică, 45 la Balneokinetoterapie şi recuperare medicală, 35 la Educaţie fizică şi sportivă şi 25 la Tehnică dentară.

Totodată, UMF Târgu Mureş a introdus o nouă specializare - Cosmetică medicală - la care scoate la concurs cinci locuri bugetate, în limba română, şi 35 cu taxă de 3.000 de lei anual.

Pentru şcolarizările în premieră, Medicină dentară în limba engleză şi Cosmetică medicală, se precizează că şcolarizarea depinde de obţinerea autorizării provizorii ARACIS.

Admiterea la UMF Târgu Mureş este programată în perioada 23-25 iulie, când vor da examen scris toate programele de studii.

La programele de studii Medicină, Medicină dentară si Farmacie, clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90 la sută va avea nota obţinută la proba scrisă, iar 10 la sută media de la bacalaureat.

La Educaţie fizică şi sportivă, va avea o pondere de 90 la sută media probei de aptitudini sportive generale, iar 10 la sută va conta media de la bacalaureat, în timp ce pentru programele de studii Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Nutriţie si dietetică, Tehnică dentară şi Cosmetică medicală, admiterea va lua în calcul în părţi egale, de 50 la sută, nota la un test grilă şi media de bacalaureat.

Rectorul UMF Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a precizat că taxa de înscriere la concurs este de 200 de lei pentru candidaţii care se înscriu "de acasă", în acest an fiind introdusă posibilitatea înscrierii online, şi de 250 de lei la biroul de înscrieri al UMF, unde există o persoană care ghidează candidatul "pas cu pas".

La Universitatea "Petru Maior" (UPM) şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş înscrierile au început luni şi vor dura până la sfârşitul săptămânii.

La UPM Târgu Mureş, admiterea se va face pe baza mediei de la bacalaureat, singura excepţie constituind-o o probă de competenţă lingvistică la specializarea Limbi moderne aplicate.

La UPM Târgu Mureş sunt scoase la concurs 455 de locuri la buget, din care 26 sunt pentru romi, 10 pentru candidaţi din Republica Moldova şi 20 pentru românii de pretutindeni, iar 1.035 sunt cu taxă. Anul trecut, la această universitate s-au scos la concurs 460 de locuri la buget şi 1.080 cu taxă, cifrele de şcolarizare pe facultăţi fiind asemănătoare.

Astfel, la Facultatea de Inginerie sunt 142 de locuri la buget şi 138 la taxă, la cea de Ştiinţe şi Litere - 150 la buget şi 260 cu taxă, iar la Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative - 163 la buget şi 412 cu taxă, la care se adaugă 225 de locuri cu taxă, la învăţământ cu frecvenţă redusă, la ultima facultate amintită, la specializările Management, Contabilitate şi Drept.

Secretarul-şef al Universităţii "Petru Maior", Doina Viţelar, a precizat că taxele de şcolarizare rămân la acelaşi nivel ca anul trecut, adică 2.500 de lei pe an. Cuantumul taxelor de înscriere la admitere, stabilit de Senatul Universităţii, e de 125 de lei, iar taxa de înmatriculare de 50 lei.

La Universitatea de Arte (UAT) sunt scoase la concurs 63 de locuri bugetate şi 40 cu taxă, cu un sfert mai puţin decât în 2013, când au fost 84 de locuri bugetate şi 52 cu taxă.

Astfel, se oferă câte şapte locuri bugetate pentru Artele spectacolului - actorie; Artele spectacolului - regie; Artele spectacolului - coregrafie; Pedagogie muzicală (română), Scenografie - eveniment artistic, Teatrologie, Comunicare vizuală - multimedia, Pedagogie muzicală (maghiară) şi câte cinci cu taxă la aceleaşi specializări, mai puţin cea de Artele spectacolului - regie, unde nu e niciun loc scos la concurs.

UAT organizează admiterea pe baza unui concurs de aptitudini, iar examenele vor avea loc în perioada 21-26 iulie.

Taxa de înscriere e de 200 de lei, la care se adaugă o taxă de înmatriculare de 50 de lei, pentru candidaţii admişi. Taxele de şcolarizare sunt la fel ca anul trecut, de 3.000 de lei pentru cetăţenii români şi cetaţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.

Pentru alţi studenţi străini, taxele de şcolarizare sunt fixate, ca şi anul trecut, la 750 de euro pe lună la specializările Artele spectacolului şi Teatrologie, de 420 de euro pe lună la specializarea Pedagogie muzicală şi de 220 de euro pe lună la specializarea Comunicare audiovizuală - multimedia.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici