Adrian Curaj: Este momentul să dezvoltăm un Cod de etică în şcoli. Noi respectam şcoala, ne duceam convinşi că şcoala ne marchează

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, declară că este momentul dezvoltării unui Cod de etică în şcoli, care să se refere atât la spaţiul şcolii, cât şi la cel al educatorului şi elevului, dar şi al membrilor familiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adrian Curaj: Este momentul să dezvoltăm un Cod de etică în şcoli. Noi respectam şcoala, ne duceam convinşi că şcoala ne marchează (Imagine: Victor Ciupuliga / Mediafax Foto)

Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, cum comentează cazul de la Timişoara, în care o educatoare a fost înregistrată când ţipa la copii şi îi jignea, Curaj a spus că ISJ Timiş ştie bine ce are de făcut şi şi-a manifestat încrederea în profesionalismul reprezentanţilor acestei instituţii.

"Cred că ISJ ştie bine ce are de făcut, am încredere în profesionalismul dânşilor, trebuie să analizeze, şcoala să vadă ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, într-un cadru mai larg, trebuie să dezvoltăm ceva ce este pus în legi, un Cod de etică, avem nevoie de el, este momentul să îl dezvoltăm. Vom putea discuta despre un Cod de etică în şcolile româneşti de care avem nevoie şi care se uită la spaţiul şcolii, al educatorului, şi la spaţiul educatului şi al membrilor familiei, este un întreg. (…) Nu pot spune ce trebuie să conţină acest Cod etic. Rolul ministrului este să deschidă un spaţiu de dialog, să îi pună pe profesionişti să discute, să creeze încrederea că decizia e luată pe baza sugestiilor experţilor, iar la sfârşit va fi un produs pe care ni-l asumăm, un Cod de Etică pe care îl punem în practică”, a spus ministrul Educaţiei.

Acesta a adăgat că, personal, a fost educat într-o societate în care exista un contract social.

"Noi respectam şcoala, ne duceam convinşi că şcoala ne marchează, şi părinţii noştri erau convinşi că şcoala este esenţială pentru noi. Eu sunt convins că toţi sunt conştienţi de nevoia de educaţie. Faptul că şcoala românească are performanţă se vede prin tinerii noştri şi sunt lucruri care trebuie mai bine precizate. Cred că este necesar un astfel de Cod de Etică”, a spus Curaj.

Elaborarea unui astfel de cod a început în urmă cu câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect. Ultima dată, Codul de etică a fost readus în actualitate odată cu un scandal de la finele anului 2013, în urma mediatizării unor imagini în care o învăţătoare dintr-o şcoală din Capitală le cerea părinţilor bani pentru cadouri de Crăciun.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
MINISTRU ,
SCOLI ,
COD ETIC ,
ministrul educatiei ,
declaratie
COMENTARII
  • luci99 26 feb 2016

    acest individ vorbeste din propria experienta. pina acum a fost bine, nu?

  • Grigore 26 feb 2016

    cu buricul si fundul descoperit sau cu pantalonul mulat pe *, unghii false, gene false, azi vopsite blonde, maine rosii, poimaine brunete, ca la teatru! Directoarea care ar indrazni sa o trimita acasa sa se schimbe pe madmoazela...ar fi demisa urgent, pentru ca asa e in Romania! Care tineri ar respecta…

  • Grigore 26 feb 2016

    Societatea este ingrozita de limbajul tinerilor! Intra pe poarta scolii cu tigara in gura... si in limbajul tipat "si-o baga"... si "si-o scoate" de cateva ori pe minut...fara sa se jeneze de persoanele din jur! Si ce sa mai vorbim de tinerele eleve care vin colorate in cap, cu buricul…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Va avea curaj Traian Băsescu să facă asta? Adevărul care trebui spus până la capăt