Video „AeroNautic Show Lacul Morii 2019". Cu ce militari va fi prezentă Armata României la eveniment

Militari ai Armatei României vor participa, sâmbătă, la festivalul „AeroNautic Show Lacul Morii 2019", care se va desfăşura între orele 10.00 şi 18.00, în Parcul Crângaşi şi pe Lacul Morii din Bucureşti, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

1731 afișări

În zona destinată expoziţiei statice din parcul Crângaşi, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta un exerciţiu demonstrativ de tip Drill-Team, Muzica Militară a unităţii va susţine un miniconcert de muzică de fanfară, iar Ansamblul Artistic „Doina" al Armatei va evolua în cadrul unui spectacol folcloric.

De asemenea, categoriile de forţe şi diverse structuri ale armatei vor organiza standuri de prezentare şi standuri de carte, iar Muzeul Militar Naţional "Ferdinand I" va prezenta expoziţia cu tema “Participarea Armatei Române la Campania din 1919”. Vizitatorii vor putea asista şi la exerciţii practice de detecţie şi intervenţie la un dispozitiv exploziv improvizat, iar cei interesaţi vor putea obţine informaţii despre procesul de recrutare şi selecţie în Armata României.

În parc vor fi organizate ateliere interactive de realizare a nodurilor marinăreşti, iar copiii se vor putea căţăra la panoul mobil de alpinism şi vor putea traversa pe funicular.

În zona de spectacol de pe Lacul Morii, publicul va avea ocazia să asiste la zboruri demonstrative executate de o aeronava Antonov An-30 şi un elicopter IAR 330 Puma din dotarea Forţelor Aeriene Române.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română, iar intrarea este liberă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici