Ai aşteptat minute bune după metrou în ultima perioadă? Metrorex spune că situaţia se va schimba

Bucureştenii ar putea aştepta mai puţin în staţiile de metrou. Metrorex anunţă 6 trenuri suplimentare începând de marţi, după ce a plătit o factură pentru mentenanţa trenurilor.

464 afișări
Imaginea articolului Ai aşteptat minute bune după metrou în ultima perioadă? Metrorex spune că situaţia se va schimba

„Metrorex continuă demersurile pentru deblocarea situaţiei create în circulaţia trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom Transport S.A., cu care Metrorex are un contract în vigoare. Astfel, în urma discuţiilor purtate cu Alstom S.A. şi a plăţii unor facturi pentru prestaţii de mentenanţă aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulaţie a 6 trenuri suplimentare, începând cu data de astăzi, 16.08.2022”, transmite compania.

În acest context, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute, pe toată reţeaua de metrou fiind introdus un număr de 40 trenuri.

„Reiterăm că, utilizatorii metroului sunt în permanenţă informaţi cu privire la modificările din programul de circulaţie a trenurilor atât în staţii, cât şi prin intermediul website-ul:www.metrorex.ro. Continuăm demersurile pentru remedierea situaţiei într-un termen cât mai scurt şi prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat!”, arată Metrorex.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici