Alba: O fată a murit şi trei tineri sunt răniţi după ce maşina în care erau a intrat într-un stâlp

O fată de 19 ani a murit şi trei tineri sunt răniţi după ce maşina în care se aflau a lovit, în localitatea Vinerea din judeţul Alba, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un stâlp de beton de susţinere a reţelei electrice, iar apoi a luat foc.

431 afișări
Imaginea articolului Alba: O fată a murit şi trei tineri sunt răniţi după ce maşina în care erau a intrat într-un stâlp

Alba: O fată a murit şi trei tineri sunt răniţi după ce maşina în care erau a intrat într-un stâlp

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, accidentul s-a produs după ce şoferul, în vârstă de 27 de ani, a pierdut într-o curbă controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de beton de susţinere a reţelei electrice.

”În urma impactului, autoturismul, un Ford Focus înmatriculat în Alba, a luat foc, fiind stins ulterior de către echipajul de pompieri. Accidentul s-a produs în localitatea Vinerea, iar maşina se îndrepta spre Cugir”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, ofiţerul de serviciu al IPJ Alba.

Accidentul s-a soldat cu decesul unei fete de 19 ani şi rănirea altor trei tineri, toţi din oraşul Cugir, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii. Şoferul are o fractură, fiind rănit grav.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici