ALERTĂ în Bucegi: Familie cu un copil de 11 ani, blocată în zona Sfinxului/ Salvamontiştii intervin de urgenţă

O familie cu un copil de 11 ani, care a participat, miercuri, la ziua Sfinxului, din masivul Bucegi, a fost surprinsă de întuneric pe platoul Bucegilor şi au sunat la 112, o echipă de salvamontişti plecând pe munte pentru a-i salva, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4124 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ în Bucegi: Familie cu un copil de 11 ani, blocată în zona Sfinxului/ Salvamontiştii intervin de urgenţă

ALERTĂ masivul Bucegi: Familie cu un copil de 11 ani, blocată în zona Sfinxului/ Salvamontiştii intervin de urgenţă

Potrivit salvamontiştilor, o echipă din Buşteni intervine pentru salvarea unei familii care are un copil de 11 ani şi care a fost surprinsă de lăsarea întunericului, pe platoul Bucegilor.
Oamenii au participat la ziua Sfinxului şi au rămas fără lanternă, astfel că nu mai pot ajunge la baza muntelui.

“Familia a fost surprinsă pe platoul Bucegilor, pe lângă Sfinx. Îi ducem la Piatra Arsă pentru că acolo au maşina. Au spus că au rămas fără lumină, iar copilul este răcit”, a declarat şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

Pe munte nu ninge, însă este foarte frig, judeţul Prahova fiind sub avertizare meteorologică de vânt şi ninsoare.

Zeci de persoane au participat miercuri, pe platoul Bucegilor, la ziua Sfinxului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici