ALERTĂ la Iaşi | Un pacient de la Psihiatrie, care şi-a ucis mama şi bunica, a fugit din spital/ Evadarea, premeditată. Tânărul a fost prins | FOTO

Tânărul evadat din Spitalul de Maximă Siguranţă ”Grajduri”, unde era internat după ce şi-a omorât mama şi bunica, a fost găsit în zona comunei Grajduri, de către o echipă a spitalului. Poliţiştii din Iaşi au început să-l caute de vineri seara. În lipsa tratamentului medicamentos, acesta putea deveni violent.

3141 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ la Iaşi | Un pacient de la Psihiatrie, care şi-a ucis mama şi bunica, a fugit din spital/ Evadarea, premeditată. Tânărul  a fost prins | FOTO

ALERTĂ la Iaşi: Un pacient de la Psihiatrie a fugit din spital, fără medicamente poate deveni violent

UPDATE:

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, acesta a fost observat de către un localnic din comuna Grajduri, care a anunţat echipele de căutare.

Conform aceloraşi surse, Silviu Cătălin Tecuţă nu a opus rezistenţă, spunând că îi este foame.

Managerul Spitalului de Maximă Siguranţă ”Grajduri”, Victor Idriceanu, a declarat, pentru Mediafax, că Silviu Cătălin Tecuţă a fost găsit la aproape trei kilometri de spital.

"L-au reţinut, nu a opus rezistenţă. Am luat maşina, m-am dus şi l-am luat, era înfometat. Am vorbit cu el, mi-a zis că îi pare rău că a făcut <prostia>, ca să citez, dar că îi era dor de tatăl lui", a declarat managerul spitalului.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au fost sesizaţi, sâmbătă, că Silviu Cătălin Tecuţă, de 24 ani, din municipiul Iaşi, a plecat dintr-un spital de psihiatrie, în seara zilei de 20 octombrie a.c..

Semnalmentele tânărului: înălţime 1,70 metri, astenic, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten măsliniu, barbă. La data plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri şi o maletă neagră.

Potrivit unor surse locale, tânărul a evadat din Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri din Iaşi, unde era internat, după ce în octombrie 2011 şi-a omorât mama şi bunica.

Silviu Cătălin Tecuţă a mai evadat o dată, în ianuarie 2012, din Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, unde se afla pentru expertiză psihiatrică.

El a fost prins atunci la două ore după ce a evadat, în jurul unei biserici din Iaşi.

Iaşi: Evadarea tânărului de la spitalul de psihiatrie a fost premeditată

Managerul Spitalului de Maximă Siguranţă ”Grajduri”, Victor Idriceanu, a declarat că evadarea tânărului aflat în unitatea medicală după ce şi-a omorât mama şi bunica pare să fi fost premeditată. De asemenea, acesta a contrazis poliţiştii şi a spus că a anunţat evadarea de vineri seara.

Victor Idriceanu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că dispariţia tânărului a fost sesizată vineri în jurul orei 18.30.

Întrebat de ce nu a anunţat Poliţia imediat ce a sesizat dispariţia, managerul Spitalului de Maximă Siguranţă ”Grajduri” a răspuns că Poliţia a fost anunţată vineri seara.

”Aseară în jurul orei 20 am sunat persoanele abilitate, sub nicio formă nu am anunţat doar azi”, a spus Victor Idriceanu.

Acesta a adăugat că din imaginile de pe camere a reieşit că tânărul şi-a premeditat evadarea.

”A indentificat un spaţiu unde s-a ascuns, sub scările exterioare ale pavilionului. Pacienţii noştri la recreere ies în jurul paviliononului, prevăzut cu gard şi camere de supraveghere”, a spus sursa citată.

Potrivit şefului spitalului, angajaţii au organizat de vineri seara echipe mobile de căutare în spital şi în împrejurimi.

Întrebat dacă Silviu Cătălin Tecuţă a avut în ultima vreme probleme de comportament, managerul Spitalului de Maximă Siguranţă ”Grajduri” a răspuns că, dimpotrivă, acesta răspundea foarte bine tratamentului medicamentos.

Întrebat, de asemenea, după cât timp poate deveni periculos dacă nu îşi ia medicamentele, Idriceanu a spus ”câteva zile”.

Peste 50 de poliţişti sau fost implicaţi în căutarea tânărului.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi informau că au fost sesizaţi, sâmbătă, că Silviu Cătălin Tecuţă, de 24 ani, din municipiul Iaşi, a plecat dintr-un spital de psihiatrie, în seara zilei de 20 octombrie a.c..

În 2011, tânărul a strangulat-o pe mama sa şi apoi pe bunica sa, care a intervenit în conflict, accesul de furie fiind provocat, potrivit anchetatorilor, de faptul că mama tânărului îl interna periodic la Spitalul de Psihiatrie Socola pentru tratament.

”Avea o stare permanentă de temere privind internările repetate la Spitalul de Psihiatrie. Pe fondul acestui conflict, tânărul a strangulat-o pe mama sa şi apoi pe bunica sa. care a intervenit în altercaţie. După aceasta, a înjunghiat-o pe mama sa de câteva ori, apoi o dată pe bunica sa. Faptul a avut loc la etajul casei unde locuiau. Apoi, băiatul a coborât-o pe mama lui în baia de la parter, unde a spălat-o în cadă. Totodată, a curăţat şi cuţitul, dar nu a mai putut să o coboare şi pe bunica lui", declara la vremea respectivă procurorul Carmina Pascal, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Ulterior, tânărul a ieşit din casă plin de sânge şi a mers la locuinţa preotului din zonă.

În momentul comiterii crimelor, tânărul era elev în clasa a 11-a, iar potrivit unor profesori era un elev sclipitor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici