Alin Cocoş a venit din nou la DNA

Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, a venit din nou la sediul central al DNA, joi, după ce a dat declaraţii, acum două zile, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea pentru un teren supraevaluat.

919 afișări
Imaginea articolului Alin Cocoş a venit din nou la DNA

Alin Cocoş (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

La intrarea în sediul DNA, Alin Cocoş nu a făcut nicio declaraţie.

Marţi, fiul lui Dorin Cocoş a fost chemat la DNA în calitate de martor, potrivit unor surse judiciare. Tot marţi a venit la audieri mama lui Alin Cocoş, Olguţa Chiriac, care le-ar fi dat şi ea declaraţii anchetatorilor.

În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Alături de Bica vor judecaţi Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP şi şefă a comisiei, Sergiu Ionuţ Diacomatu, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, toţi membri ai comisiei la data faptelor, acuzaţi de abuz în serviciu, precum şi evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Dosarul urmează să fie soluţionat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În rechizitoriu procurorilor, este redată declaraţia unui fost consilier ANRP, care susţine că l-a "văzut pe Alin Cocoş în cadrul instituţiei în biroul lui Diacomatu Sergiu Ionuţ, unde stătea cu picioarele pe masă", precum şi faptul că a aflat că Alin Cocoş este beneficiar al unor dosare de despăgubire.

Potrivit unor documente ale DNA, publicate de jurnalistul Robert Turcescu, pe blogul său, procurorii fac cercetări într-un nou dosar ce o priveşte pe Alina Bica, disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

În acest dosar, Alina Bica este acuzată că ar fi primit o cotă-parte dintr-un teren în Snagov, aparţinând primei soţii a lui Dorin Cocoş, Olguţa Chiriac, iar omul de afaceri, fiul său Alin Cocoş şi Elena Udrea ar fi primit bani, în urma implicării în despăgubirea lui Gheorghe Stelian pentru terenul supraevaluat.

Conform ordonanţei de disjungere a cauzei, după atribuirea valorii terenului, de către expertul evaluator Emil Nuţu şi înainte de aprobarea raportului de către comisia din ANRP, Gheorghe Stelian a cesionat cote-parte din teren către oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici şi Gabriel Gheorghe, "scopul urmărit prin această cesiune fiind mijlocirea de către cedenţi" a legăturii cu membrii comisiei "prin intermediul lui Cocoş Dorin, Cocoş Alin (fiul lui Dorin Cocoş, n.r.) şi Udrea Elena Gabriela".

În urma acordării despăgubirii pentru teren, acţiunile obţinute la Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate, "iar o parte din bani au fost direcţionati către membrii familiei Cocoş (Cocoş Dorin, Cocoş Alin şi Udrea Elena Gabriela)".

În urma implicării Alinei Bica în acest caz, fosta şefă a DIICOT a primit, "fără a plăti contravaloarea, o cotă parte dintr-un teren situat la Snagov, în suprafaţă de 4.425 de metri pătraţi, aparţinând numitei Chiriac Olguţa", tranzacţia imobiliară fiind făcută prin interpuşi, conform documentului citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici