Alocaţiile majorate pentru copii au intrat în vigoare de la 1 aprilie, dar vor fi plătite peste o lună

Majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare de luni, 1 aprilie, potrivit Ordonanţei 9/2019, stabilită în luna martie de Guvern. Potrivit actului normativ, primele plăţi majorate se vor face însă în luna mai.

1899 afișări
Imaginea articolului Alocaţiile majorate pentru copii au intrat în vigoare de la 1 aprilie, dar vor fi plătite peste o lună

Alocaţiile majorate au intrat în vigoare de la 1 aprilie, dar vor fi plătite din mai

Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că majorarea alocaţiilor intră în vigoare de la 1 aprilie, însă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 9, din luna martie, plăţile se vor face luna următoare, respectiv în mai.

Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, declara recent că nu există riscul ca aceste alocaţii să nu fie acordate şi susţine că aceste categorii defavorizate „sunt exploatate din punct de vedere politic”. Budăi a mai precizat faptul că în cazul în care va fi necesar, se vor suplimenta fondurile la rectificarea bugetului, pentru asigurarea acestor alocaţii.

Parlamentul a votat, în februarie, în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici