Alpinista Dor Geta Popescu, moartă în avalanşa din Retezat, va fi înmormântată miercuri la Râşnov

Trupul alpinistei Dor Geta Popescu, care a pierit în avalanşa din Masivul Retezat, va ajunge, luni seara, la Râşnov, înmormântarea ei urmând să aibă loc miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX citând apropiaţi ai familiei.

3923 afișări
Imaginea articolului Alpinista Dor Geta Popescu, moartă în avalanşa din Retezat, va fi înmormântată miercuri la Râşnov

Alpinista Dor Geta Popescu, moartă în avalanşa din Retezat, va fi înmormântată miercuri la Râşnov

Trupul neînsufleţit al Getei Dor Popescu va ajunge în cursul serii de luni la Râşnov şi va fi depus într-un sicriu alb, la capela Bisericii Sf. Nicolae de pe strada I.L. Caragiale, la câţiva metri de casa părintească.

Apropiaţii familiei au declarat corespondentului MEDIAFAX că tatăl fetei, Ovidiu Popescu, a plecat de la spitalul din Hunedoara unde era internat, pentru a fi alături de fiica lui, care va fi înmormântată miercuri.

Alpinistul Erick Gulacsi, de 13 ani, care a murit alături de Dor Geta Popescu a fost dus la Crematoriul din Cluj pentru a fi incinerat, confrom deciziei părinţilor.

Doi copii, campioni la alpinism, au murit, sâmbătă, surprinşi de o avalanşă în Munţii Retezat. De asemenea, cinci persoane surprinse de avalanşă, printre care şi taţii celor doi copii, au fost transportate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la spitalele din judeţul Hunedoara pentru investigaţii.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici