Alte două persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor a ajuns la 82. Mesajul transmis de ministrul Sănătăţii

Alte două persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 82. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că specialiştii susţin că nu există o epidemie de gripă, România aflându-se în acest moment la nivel mediu.

Share pe Facebook 234 afişări

Imaginea articolului Alte două persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor a ajuns la 82. Mesajul transmis de ministrul Sănătăţii

Alte două persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor a ajuns la 82. Mesajul transmis de ministrul Sănătăţii

"Avem 82 de decese din cauza gripei. Specialiştii declară epidemie, nu ministrul Sănătăţii. Specialiştii spun că nu avem epidemie de gripă. Suntem la nivel mediu. Este o circulaţie mai intensă a virusului gripal care în acest moment este în scădere", a afirmat, luni, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 82.

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă şi că activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare în Bucureşti, Braşov şi Sibiu şi medie în Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Constanţa. Cele mai multe cazuri de gripă sunt înregistrate în Bucureşti (324), Iaşi (131) şi Constanţa (97).

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, săptămâna trecută, că au fost înregistrate alte aproximativ 300 de cazuri noi de gripă, astfel, numărul total depăşeşte 1.000, cele mai multe fiind, în continuare, în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa. Potrivit INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de peste 141.000, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.000) şi cu 4.5% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (135.000). De asemenea, s-au înregistrat 53 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu opt mai multe faţă de săptămâna anterioară şi cu 47 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

Până la data de 25.02.2018 au fost vaccinate antigripal peste 970.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
IMUNOGBLOBULINĂ ,
SORINA PINTEA ,
SĂNĂTATE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.