Amplă anchetă în cazul decesului Mădălinei Manole

Poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, doi ofiţeri de la IGPR şi un procuror al Parchetului Capitalei fac investigaţii cu privire la împrejurările în care a decedat Mădălina Manole, necropsia urmând a fi efectuată joi, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

748 afișări
Imaginea articolului Amplă anchetă în cazul decesului Mădălinei Manole

Amplă anchetă în cazul decesului Mădălinei Manole (Imagine: Emilian Badea/Mediafax Foto)

Autopsia va stabili cauzele producerii decesului Mădălina Manole, au precizat sursele citate.

Primele cercetări indică fără dubii că artista s-a sinucis, unul dintre elemente care confirmă această ipoteză fiind şi mesajul pe care cântăreaţa l-a lăsat miercuri, în jurul orei 2.00, soţului său, pe telefon, în care spunea că "nu se mai simte frumoasă", afirmă sursele citate.

Anchetatorii însă prelevează probe şi audiază membrii familiei cântăreţei pentru a elucida împrejurările în care s-a produs moartea Mădălinei Manole.

În ajutorul poliţiştilor ilfoveni s-a dispus trimiterea la faţa locului a doi ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar un procuror al Parchetului Tribunalului Bucureşti coordonează ancheta.

Miercuri dimineaţã, Mircea Petru, soţul cântăreţei, a anunţat serviciul de urgenţă spunând că Mădălinei Petru i s-a făcut rău. Locuinţa celor doi se află în localitatea Otopeni, lângă Bucureşti.

Ambulanţa a fost anunţată la ora 5.37, iar cea mai propiată salvare, cu o asistentă medicală, a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare, iar apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute.

Mădălina Manole a fost găsită căzută pe holul de lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea s-a găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.

În urmă cu trei săptămâni, Mădălina Manole ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol.

În locuinţa respectivă mai locuiau soţul Mădălinei şi soacra acesteia.

Soţul artistei a declarat autorităţilor că Mădălina Manole ar fi luat medicamente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici