ANALIZĂ: Farmecul discret al lui "2 la sută" mişcă lucrurile în industria de Apărare

Doi la sută din vistieria naţională pentru Apărarea României, din care jumătate sunt cheltuieli pentru înzestrarea armatei au atras anul acesta la Black Sea Defense and Aerospace un număr record de companii locale, dar şi din lumea mare a industriei de profil.

Share pe Facebook 3078 afişări

Imaginea articolului ANALIZĂ: Farmecul discret al lui "2 la sută" mişcă lucrurile în industria de Apărare

ANALIZĂ: Farmecul discret al lui "2 la sută" mişcă lucrurile în industria de Apărare

Este al doilea an când se face această alocare, dintr-un şir de probabil zece ani. Pentru că nevoile sunt mari, negocierile sunt îndelungate, decalajele trebuie recuperate şi geopoliitca presează. "Nu mai ai timp să faci cercetare tehnologică, armata are nevoie de tehnică mâine", spunea Neculai Banea, director general al IAR Braşov, un veteran al industriei aeronautice.

Dacă anul trecut a fost cel al Forţelor Aeriene, anul acesta a fost decretat anul de start al dotării Forţelor Navale în pas cu vremurile. Interesul prim se mută de la o categorie de forţe la alta, dar indiferent de obiectul şi subiectul său marii jucători europeni, americani, israelieni sunt cât se poate de prezenţi într-o competiţie aspră, cu miză mare, sume şi mai mari. Pentru că nu este loc sub soare chiar pentru toată lumea, în pofida amplitudinii, diversităţii şi complexităţii programele militare de dotare.

Evident, companiile locale îşi au locul şi şansele lor în competiţie şi speranţe destul de solide că se vor întoarce şi timpurile bune.

Una peste alta, ediţia din acest an a însemnat:

Un anunţ optimist de la Romarm

Compania naţională Romarm ţinteşte, pentru 2018, exporturi în valoare de peste 100 de milioane de dolari, suma reprezentând o creştere de 20% faţă de anul trecut. "Avem contracte în derulare pentru toate produsele din portofoliu. Bineînţeles, principalul client pe intern este Armata Română, dar avem colaborări şi cu ţări din toată lumea, inclusiv America de Nord, America de Sud, Asia , Europa. Cel mai bine se vinde muniţia, pentru că este consumabilă. Iar aici ne referim la gloanţe, cartuşe, bombe, adică tot ce înseamnă muniţie şi consumabile", după cum spunea Bogdan Hera, directorul de marketing al Romarm.

Un gigant israelian şi un parteneriat pentru Romaero

Compania Romaero a semnat un parteneriat industrial cu gigantul israelian Rafael, una dintre cele mai mari companii din lume producătoare de armament şi tehnică militară. Parteneriatul presupune, în primă fază, fabricarea în România de componente pentru sisteme anti-aeriene. Parteneriatul cu Rafael vizează mai multe programe considerate strategice pentru România. "Aş începe cu sisteme de apărare anti-aeriană, cu rachetele care se numesc Iron Dome, cu rază scurtă de acţiune, şi care există şi în varinată cu rază medie de acţiune. De asemenea, avem şi variante terestre dar şi navale, cum ar fi o variantă navalizată care poate fi montată incusiv pe corvetele cu care armata se înzestrează. Aici noi vom participa ca şi competitori la acest program, şi sperăm ca decizia Ministerului Apărării să fie cea mai bună, indiferent de cine va fi desemnat câştigător", detalia directorul general al Romaero, Remus Vulpescu.

Elicoptere Puma modernizate de IAR Braşov pentru misiuni ONU

IAR Braşov modernizează elicoptere Puma (Airbus), model cercetare –salvare, care vor fi utilizate de armata română pentru misiuni ONU în Africa, obiectivul contractual fiind livrarea de patru asemenea elicoptere declara, într-un interviu pentru MAS/MEDIAFAX, directorul general Neculai Banea. "Avem un program important de modernizare a elicopterele Puma, un model nou de cercetare- salvare, elicopter pe care România îl va utiliza în misiuni ONU în Africa. Anul viitor, România va avea misiuni în slujba ONU cu elicoptere Puma. Noi trebuie să-l calificăm, să-l omologăm. Să livrăm primele patru elicoptere. Este un obiectiv contractual. Înseamnă şi foarte mulţi bani ca turnover pentru IAR Braşov", spunea directorul general Neculai Banea.

Negocieri pentru 45 de elicoptere de la Bell Helicopter

Mitch Snyder, preşedinte şi director general al companiei Bell Helicopter, una din cele mai mari companii din sectorul aeronautic mondial, a vorbit, într-un interviu acordat MAS/ MEDIAFAX, despre negocierile între România şi firma americană pentru achiziţionarea a 45 de elicoptere. "Numărul unu" al Bell a spus că producţia de elicoptere de atac şi utilitare la Braşov va crea locuri de muncă şi va oferi României echipamente militare de care are nevoie pentru apărare, dar şi pentru intervenţii în caz de dezastre naturale."În acest moment susţinem modernizarea armatei române. Anul trecut, Guvernul român a întrebat Guvernul SUA despre preţul şi disponibilitatea aeronavelor (A/U)H-1, atât pentru elicopterul de atac, adică Viper (AH-1Z –n.red.), cât şi pentru elicopterul utilitar Venom (UH-1Y –n.red). Au solicitat 45 de aparate, care ar fi preţul şi disponibilitatea acestor aeronave. Am răspuns în toamnă privind preţul iniţial şi cifra de aparate disponibile. Apoi am avut o delegaţie română care ne-a vizitat în luna martie în SUA, au fost la sediul central al Bell din Fort Worth, Texas, au fost la fabrica noastră din Amarillo, iar apoi au fost la Camp Pendleton, pentru a discuta cu Corpul de Infanterie Marină al SUA despre modul în care aeronava acţionează în luptă. Aşa că a fost acea vizită. În următoarele săptămâni, spre finalul lunii mai, vom reveni aici, Corpul de Infanterie Marină SUA şi Bell, pentru a îi informa despre o actualizare privind preţul şi disponibilitatea", a descris Snyder demersurile Bell.

Un pic de scepticism şi o licitaţie la Interne pentru Airbus România

"Principalul meu obiectiv anul acesta este să câştigăm o licitaţie la Ministerul de Interne privind achiziţionarea de elicoptere care ar urma să fie utilizate de SMURD, aşa că aşteptăm această licitaţie şi avem obiectivul de a o câştiga. În al doilea rând, vrem să asigurăm poziţia Airbus, în principal în domeniul militar, vizând flota de elicoptere Puma, credem că avem un produs pentru înlocuirea acestei flote. Deci, vrem să fim luaţi în considerare. Dacă România vrea să ia în considerare cumpărarea de elicoptere de atac, de ce nu, Airbus ar vrea să fie luată în considerare, consultată, pentru că avem produse bune, şi vrem să fim parte a jocului, vrem o competiţie corectă; noi propunem o serie de avantaje, precum contracte pentru servicii suplimentare, avem baze industriale mari, acestea trebuie luate în considerare, noi suntem pregătiţi să intrăm într-o competiţie corectă şi suntem pregătiţi să câştigăm", spunea, pentru MAS/MEDIAFAX, Serge Durand, country manager Airbus România.

Substanţa unui acord, rachete Mistral şi Mica de la MBDA

"Vă amintiţi, pe 21 august, de vizita preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, am semnat un acord cu reprezentanţii industriei de profil din România, cu Romarm şi Electronica Ploieşti; de atunci lucrăm din greu cu ei pentru a conferi substanţă acestui acord în materie de transfer de tehnologie, transfer de producţie şi servicii de întreţinere pe termen lung pentru trei tipuri de rachete, evident rachete antiaeriene pentru armată, pentru Forţele Aeriene, rachete Mistral şi Mica, dar, de asemenea, cu aceleaşi tipuri de rachete pentru programul corvetelor şi pentru modernizarea fregatelor. Şi vă puteţi imagina că este un mare avantaj să aveţi aceleaşi tipuri de rachete pentru Forţele Aeriene, pentru armată, pentru Forţele Navale, şi, mai mult decât atât, aceste rachete sunt fabricate la nivel local, în România, sunt întreţinute în România. Acesta este proiectul, deci, da, pentru a vă răspunde la întrebare, România ocupă o poziţie importantă pe listă", spunea, pentru MAS-MEDIAFAX, vicepreşedintele MBDA Didier Philippe.

Patriot PAC-3, HIMARS şi vehicule 4x4 de la Lockheed Martin

"M-aş referi direct la trei zone de interes: prima este apărarea antibalistică, domeniu în care noi oferim rachetele Patriot PAC-3, parte a sistemului mai larg de rachete antibalistice Patriot. În cazul sistemului Patriot Pac-3, este vorba de o rachetă antiaeriană care şi-a dovedit eficienţa în luptă, care învinge atât proiectile balistice tactice, cât şi ameninţări aeriene, incluse de noi în categoria rachete de croazieră şi avioane de atac. Un alt domeniu este ceea ce noi numim HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System - Sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate), şi acesta fiind unul dintre sistemele oferite acum pentru un contract cu România; sistemul sol-sol are o rază minimă de acţiune cuprinsă între 15 şi 300 de kilometri, fiind folosite două tipuri de muniţie. Deci, suntem foarte încântaţi de această oportunitate. Iar ultimul produs despre care voi vorbi este un vehicul de uz terestru; este vorba de un vehicul 4x4 produs de Lockheed Martin, care are o mobilitate avansată, are sisteme de protejare a echipajului, de asemenea are tehnologie de conectare online, este cu adevărat ceea ce numim tehnologie de ultimă generaţie pentru vehicule 4x4; lucrăm de zece ani la dezvoltarea acestui produs şi suntem cu adevărat încântaţi să avem oportunitatea de a avea un parteneriat cu industria de profil din România, de a participa la această industrie, un lucru esenţial, pe care noi îl înţelegem şi vrem să asigurăm că Lockheed Martin este parte la dezvoltarea industriei, să ne asigurăm că participăm la acest efort în materie de apărare şi necesităţi naţionale. Dar cred că, şi mai important, este vorba de o oportunitate pentru români de a multiplica potenţialul locurilor de muncă, putem face acest lucru prin fabricarea unui vehicul 4x4 în România", trecea în revistă, pentru MAS/MEDIAFAX, Tom Stanton, director pentru Dezvoltare Internaţională al Lockheed Martin.

Dezvoltarea (transportorului) Agilis 8X8 şi producţia de serie la UAM Moreni, de la Rheinmetall

"Unul din proiectele noastre cheie în România este desigur dezvoltarea (transportorului) Agilis 8X8 şi ulterior faza de producţie de serie împreună cu partenerul nostru UAM Moreni şi compania mixtă Romanian Military Vehicle Systems. Aceasta este activitatea noastră de bază şi în jurul acesteia, între timp, am dezvoltat şi alte opţiuni pe partea de camioane, pentru a sprijini armata română cu viitoare oferte pentru camioane, cel mai probabil, de asemenea şi pe latura navală, dar de asemenea şi cu puşti de asalt. Principalul (proiect) este programul Agilis 8X8. Va urma, şi acest lucru este foarte important din punct de vedere operaţional pentru asocierea noastră cu partenerii români, să participăm la o licitaţie pentru camioane care urmează să fie lansată. De asemenea, o licitaţie privind unele programe de apărare care utilizează camioane platformă ca platformă de bază pentru aceste sisteme şi care desigur va ajuta mult asocierea noastră pentru a crea locuri de muncă nu doar în companie, dar de asemena şi în cadrul lanţului de aprovizionare, lucru care în cele din urmă va fi benefic pentru clienţi, dar de asemenea şi pentru statul român. Un parteneriat mutual avantajos, încercăm să stabilim un parteneriat pe termen cu adevărat lung", declara pentru MAS/MEDIAFAX, Thorsten Kutz, director executiv, Unitatea de Vehicule Tactice din cadrul Rheinmetall Landsysteme.

Deocamdată, locuri de muncă pentru 250 de ingineri de software de la Thales Group

"În momentul de faţă, noi angajăm în România aproximativ 250 de ingineri de software. Avem un centru de competenţe regional, de dezvoltare software, furnizăm soft de comandă şi control pentru transporturile feroviare nu doar pentru România, pentru toată Europa", a spus, pentru MAS-MEDIAFAX, Cristian Sfichi, director pentru Dezvoltare, Apărare şi Securitate la Thales Systems România, care a adăugat: "România a intrat pe harta de interes a lui Thales cu aproape 30 de ani în urmă. Dar, în ultima perioadă, în mod special în ultimii ani a devenit din ce în ce mai accentuat acest interes, în special având în vedere şi situaţia geopolitică, dar şi programele de înzestrare care au fost anunţate.Din acest punct de vedere, compania urmăreşte îndeaproape programul de corvete, programul de modernizare a fregatelor, programul de rachete cu rază scurtă şi foarte scurtă".

În loc de epilog - Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor: Armata României va fi, fără niciun dubiu, "printre cele mai performante armate ale lumii'

Armata României, care se modernizează rapid este "cel mai bun ambasador al ţării" în acest moment şi va fi, fără niciun dubiu, "printre cele mai performante armate ale lumii', a spus ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor într-un interviu pentru Monitorul Apărării şi Securităţii şi MEDIAFAX, subliniind: "Atunci când am vorbit că România alocă al doilea an consecutiv doi la sută din Produsul Intern Brut , printr-o decizie politică, o decizie a Parlamentului României, am şi spus faptul că România nu a plecat să facă cumpărături. Şi că îşi doreşte ca foarte mult din suma aceasta să se întoarcă în industria naţională de apărare. 

"Este o expoziţie care depăşeste graniţele unei expoziţii obişnuite. Discutăm despre un forum, mai degrabă, unde cele mai importante companii din lume sunt invitate să-şi prezinte oferta. Aici se poate face un schimb de experienţă si de idei, astfel încât să ne putem atinge obiectivul principal, acela a de a încheia parteneriate avantajoase pentru România. . Profit de ocazie pentru a sublinia din nou faptul că Guvernul României, Ministerul Apărării, nu-şi doreşte pur şi simplu să achiziţioneze echipamente militare, ne dorim foarte mult ca mare parte din aceste sume să se întoarcă în industria naţională de apărare. Acest lucru nu poate fi realizat decât prin parteneriate încheiate între companii de slecialitate din domeniu şi reprezentanţii industriei nationale de apărare (...) Ne dorim transformarea industriei naţionale de apărare într-un hub regional pentru înzestrarea cu echipamente militare", a mai spus ministrul.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
APĂRARE ,
EXPOZIŢIE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.