Anchetă după acuzaţii de MALPRAXIS la Spitalul de Recuperare Cluj: Un pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos. „Îmi rup tendonul de la degetul mic (...). Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic"

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca au demarat o anchetă după ce un tânăr de 28 de ani, din Cluj, susţine că un medic i-a tăiat în mod greşit un deget sănătos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1076 afișări
Imaginea articolului Anchetă după acuzaţii de MALPRAXIS la Spitalul de Recuperare Cluj: Un pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos. „Îmi rup tendonul de la degetul mic (...). Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic"

Anchetă după acuzaţii de MALPRAXIS la Spitalul de Recuperare Cluj: Un pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos. „Îmi rup tendonul de la degetul mic (...). Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic"

Vlad Manases, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Cluj, a scris pe pagina de socializare că îl acuză de malpraxis pe Alexandru Georgescu, şeful Secţiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, pentru că i-a tăiat în mod greşit un deget.

„Îmi rup tendonul de la degetul mic cu două săptămâni în urma, la un festival, în cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un «pac» şi nu mai reuşeam să îmi extind complet degetul. (…) Ajung într-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de un «Mullet Finger» la degetul 5 de la mâna stângă. După o zi întreagă de stat la cozi şi pe holurile spitalului, intru într-un final în operaţie. (…) Doi asistenţi mă aşteaptă în sala de operaţii. Mă pregătesc. (…) Îmi pun asistenţii un garou pneumatic pe braţul stâng, îl pornesc şi îmi injectează în braţ un anestezic puternic. Îl cheamă pe profesor, acesta fiind deranjat doar când masa este pusă şi tacâmurile sunt pregătite. Vine profesorul şi începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Braţul începe să mă doară groaznic şi mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieţii aceştia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia şi-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se opreste şi mă întreabă: «Dar nu la degetul mijlociu ai probleme? ». «Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat», scrie tânărul de 28 de ani, pe reţeaua de socializare.

TITLURILE ZILEI

Reprezentanţii spitalului au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că au început o anchetă, în urma acuzaţiilor tânărului.

„Este o anchetă în derulare, vizând acest caz medical. A fost pacientul nostru. A fost o intervenţie a domnului profesor Georgescu. Mai departe, legat de concluziile anchetei, când se va finaliza, vă voi pune la dispoziţie toate informaţii. Ancheta internă este în derulare. Pe parcursul evaluării noastre interne nu pot da informaţii, doar la finalul anchetei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sanda Patrichi, managerul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

Contactat, medicul Alexandru Georgescu nu a dorit să comenteze acuzaţiile aduse de pacient.

„La ora actuală se discută la nivel de spital. Eu nu pot să fac nicio declaraţie acum. Nu sunt abilitat să facă asta. O să am ceva de spus, dar nu cred că este momentul oportun. Este ceva bazat pe o chestie care a apărut pe reţeaua de socializare, de acolo a fost preluată de presă şi transformată într-un mod total aiurea, chiar nu pot să dau niciun fel de declaraţie”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Alexandru Georgescu, şeful Secţiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici