Anchetă în cazul unui bebeluş care a murit a doua zi de la externarea din Spitalul Judeţean Craiova

Poliţia Gorj a deschis o anchetă în cazul unei fetiţe de trei săptămâni care a murit a doua zi de la externarea din Spitalul Judeţean din Craiova, unde a fost tratată pentru probleme la plămâni, tatăl copilului susţinând că la externare medicii l-au asigurat că starea copilului este bună.

137 afișări

Tatăl fetiţei de trei săptămâni, Ion Stoicoiu, din localitatea gorjeană Prigoria, a declarat, miercuri, că aceasta avea probleme la plămâni şi a mers cu ea la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, de unde a fost trimisă imediat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

"Am ajuns în Cărbuneşti. I-au făcut acolo o radiografie la plămâni. Ne-au zis că este bolnavă de plămâni şi au sunat la Craiova. Au zis că nu au dotările necesare aici. Acolo i-au făcut din nou analize, radiografii", afirmă tătăl fetiţei.

După zece zile, fetiţa a fost externată de la Spitalul Judeţean din Craiova, părinţii primind asigurări că starea acesteia este bună. La o zi de la externare, fetiţa s-a simţit din nou foarte rău.

"De la spitalul din Craiova au spus că are starea ameliorată şi că putem să o luăm acasă. Am venit cu ea acasă miercurea trecută, iar joi seară a murit. I-a fost rău, am sunat medicul de familie, era plecat. A zis că revine a doua zi. Noaptea, brusc i s-a oprit respiraţia şi am sunat la ambulanţă, dar a fost prea tarziu. Când a ajuns salvarea nu au mai avut ce să îi facă. Au încercat să o resusciteze, dar a murit", mai spune tatăl fetiţei.

Bărbatul şi soţia sa au trecut printr-o dramă silimară în 2012, când le-a murit o altă fetiţă, care avea o lună şi care a fost tratată de laringită.

Bărbatul spune că atunci a sesizat autorităţile, cerând să se facă anchete în cazul morţii copilului, însă nu s-a întâmplat nimic.

"Acum nici nu am mai depus plângere pentru că nici înainte nu i s-a întâmplat nimic nimănui şi am zis că nu are rost să mai întrebăm dacă e vreun medic vinovat. La cealaltă fetiţă au zis că a fost moarte subită, deşi era bolnavă şi era sub tratament, deci nu avea cum să fie aşa ceva", a adăugat bărbatul.

La rândul său, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Bogdan Fănuţă, spune că fetiţa de trei săptămâni a fost externată din unitatea medicală cu "stare generală ameliorată".

"Starea generală se ameliorase, copilul a ajuns la saturaţie 100% în oxigen liber, a luat în greutate, fără să mai repete episodul febril, radiografiile de control arătau bine, rezultatele sunt în regulă la ieşire, la externare", a afirmat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Deşi părinţii bebeluşului nu au mai făcut nicio plângere de această dată, Poliţia Gorj s-a autosesizat în acest caz şi fac cercetări într-un dosar penal sub suspiciunea de "moarte suspectă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici