Anchetă la Liceul Leonida din Capitală, după ce şase elevi au consumat etnobotanice în curtea şcolii

Conducerea Colegiului "Dimitrie Leonida" din Capitală face o anchetă după ce, în urmă cu trei zile, şase elevi au consumat etnobotanice în curtea şcolii, în urma acestui caz ISMB sesizând Poliţia, Prefectura şi Jandarmeria că în apropierea a 39 de şcoli sunt magazine care vând astfel de produse.

438 afișări
Imaginea articolului Anchetă la Liceul Leonida din Capitală, după ce şase elevi au consumat etnobotanice în curtea şcolii

Anchetă la Liceul Leonida din Capitală, după ce şase elevi au consumat etnobotanice în curtea şcolii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Incidentul a avut loc luni, iar patru din cei şase elevi au fost duşi la spital, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor, din cauză că au consumat substanţele halucinogene.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre patru elevi din clasa a IX-a şi doi din clasa a XII-a, de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Sectorul 2 al Capitalei.

Marian Banu a precizat că cei patru elevi din clasa a IX-a au primit îngrijiri medicale la spital.

"Suntem îngrijoraţi că este vorba de elevi de clasa a IX-a care au ajuns la spital după ce au consumat acele substanţe cu efect halucinogen", a spus purtătorul de cuvânt al ISMB.

Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar al Sectorului 2, Mihaela Iacoban, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" a fost începută o anchetă în cazul elevilor care au consumat substanţe cu efect halucinogen.

Ea a precizat că abia după finalizarea anchetei s-ar putea hotărî ce sancţiuni se impun în cazul elevilor.

Potrivit lui Banu, în general sancţiunile aplicate elevilor în astfel de situaţii constau în scăderea notei la purtare, putându-se ajunge, în situaţii excepţionale, până la exmatriculare, pentru cei de la clasele a X-a în sus, care nu mai sunt în învăţământul obligatoriu.

El a adăugat că nu atât sancţiunile sunt importante în astfel de cazuri, cât mai ales găsirea unor suluţii care să îi îndepărteze pe elevi de astfel de tentaţii. În aceste cazuri, atât diriginţii, cât şi profesorii caută soluţii, împreună cu familiile, pentru a-i ajuta pe elevi să iasă de sub dependenţă.

Marian Banu a mai spus că în acest sens vor avea loc discuţii cu diriginţii, profesorii din toate unităţile de învăţământ din Capitală, pentru identificarea elevilor care ar consuma astfel de substanţe cu efecte nocive şi consilierea lor.

În urma acestui caz, ISMB a sesizat Poliţia, Prefectura şi Jandarmeria că în apropierea a 39 de şcoli sunt magazine care vând substanţe etnobotanice sau alte produse cu efect nociv asupra elevilor, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul şcolar general adjunct al Capitalei, Monica Cristina Anisie.

"Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti solicită autorităţilor interzicerea unor astfel de unităţi în apropierea şcolilor şi liceelor", a mai spus Monica Cristina Anisie.

Cele mai multe magazine care vând substanţe cu efect halucinogen şi care funcţionează în apropierea unităţilor de învăţământ au fost identificate în sectoarele 4, 5 şi 3 ale Capitalei.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, în Sectorul 4 al Capitalei au fost identificate 15 magazine care comercializează substanţe etnobotanice sau alte produse cu efect nociv asupra elevilor, cum ar fi băuturi alcoolice, tutun, droguri ilegale, acestea fiind în apropierea Şcolii nr. 133 "General I. Dragalina", Şcolii nr. 100 "Andrei Şaguna", Şcolii nr. 165, Şcolii nr. 97, Şcolii nr. 190 "Marcela Peneş", Şcolii nr. 113 "General D. Praporgescu", Liceului Teologic Adventist, Colegiului Tehnic "P. Rareş", Grădiniţei nr. 166 "Panseluţa", Şcolii nr. 109 "Şerban Voda", Şcolii nr. 93 "Emil Racoviţă", Şcolii nr. 120 "Mărţişor", Colegiului Romano-Catolic "Sfântul Iosif", Colegiului Naţional "Ion Creangă" şi Colegiului Tehnic "Miron Nicolescu".

În Sectorul 5 au fost semnalate magazine care comercializează produse cu efect nociv asupra elevilor în zona şcolilor 132, 280, 130, 188, 114, 141, 131, 139, 126 şi a Colegiului Tehnologic "G. Cerchez", la distanţă de aproximativ o staţie de tramvai de acestea.

În Sectorul 3, opt unităţile şcolare au semnalat ISMB existenţa unor magazine care comercializează substanţe etnobotanice, respectiv Şcoala nr. 195, Şcoala nr. 199 "Al.I. Cuza", Şcoala nr. 112 "Titan", Şcoala nr. 200, Liceul Teoretic "Al.I. Cuza", Liceul Ecoprof , Colegiul Naţional "M. Basarab" şi Şcoala Superioară N. Kretzulescu".

În Sectorul 1, doar Şcoala nr 1 "Sfinţii Voievozi" a semnalat existenţa unor magazine care comercializează substanţe cu efect nociv asupra elevilor, în apropierea Gării de Nord.

În Sectorul 2, astfel de magazine au fost identificate în apropierea Clubului Sportiv Şcolar nr. 2, a Grupului Şcolar Mecanică Fină şi a Colegiului Naţional "Cantemir Vodă". În 4 septembrie, Colegiul "Cantemir Vodă" a făcut sesizare la Protecţia Consumatorilor şi la Secţia 6 Poliţie în legătură cu amplasarea unui magazin care comercializează produse etnobotanice în imediata vecinătate a şcolii, la aproximativ 50 metri, a mai spus Monica Cristina Anisie.

În Sectorul 6 , ISMB a identificat două magazine de comercializare a substanţelor etnobotanice, pe strada Alizeului şi pe Bulevardul Regiei nr 1, ambele fiind în apropierea Grădiniţei nr. 83 şi a Liceului Teoretic "Eugen Lovinescu". Totodată, în Piaţa Chilia Veche, care se află în apropierea unităţii şcolare, a fost deschis un magazin care comercializeză produse etnobotanice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici