Andrei Iucinu, muşcat de o viperă din propria crescătorie. Starea lui s-a agravat - VIDEO

Andrei Iucinu Tinu, în vârstă de 26 de ani, a fost muşcat de o viperă, sâmbătă dimineaţă, la crescătoria de vipere pe care o deţine într-o localitate din apropierea oraşului Giurgiu.

4909 afișări
Imaginea articolului Andrei Iucinu, muşcat de o viperă din propria crescătorie. Starea lui s-a agravat - VIDEO

Andrei Iucinu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a spus că în ultimele ore starea lui Andrei Iucinu Tinu s-a agravat, iar hematomul suferit la o mână s-a extins la braţ, astfel încât specialiştii de la chirurgie plastică iau în calcul o eventuală intervenţie chirurgicală în această noapte.

În 2010, Andrei Iucinu (fiul ziaristului Dumitru Tinu, decedat în urmă cu câţiva ani într-un accident rutier-n.r.), împreună cu patru prieteni, a pus la cale o afacere mai puţin obişnuită: au construit o crescătorie de vipere cu corn (vipera ammodytes) în Lunca Dunării, în apropiere de Giurgiu.

"Veninul viperei cu corn este extrem de căutat in toată lumea, dar mai ales în Europa. Deşi periculos, putând fi letal pentru oameni, veninul viperei cu corn este extrem de folositor pentru industria farmaceutică. O viperă ammodytes produce anual aproximativ 1,5 grame de venin cristalizat, care, în funcţie de puritate, poate scoate din buzunarele eventualilor clienţi sume cuprinse între 500 şi 2.000 de euro, ajungându-se uneori chiar şi la 2.500 - 3.000 de euro. Pe de altă parte, îngrijirea reptilelor nu este costisitoare", declara, în 2010, Andrei Iucinu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici