- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Angajaţii RATB au încheiat protestul şi au promis că ies joi seară pe trasee
Cei aproximativ o mie de angajaţi RATB care s-au aflat, timp de mai bine de 24 de ore, într-un protest spontan la autobaza Titan au plecat acasă şi au promis că vor ieşi încă de joi seară în trasee, cei care au protestat urmând să revină la serviciu vineri dimineaţă.
Angajaţii RATB au încheiat protestul şi au promis că ies joi seară pe trasee (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Protestul a încetat joi seară, în urma unei discuţii de mai bine de trei ore între sindicalişti - asistaţi, în lipsa liderilor lor, pe care-i reneagă, de şeful sindicaliştilor de la Metrou, Ion Rădoi - şi primarul Sorin Oprescu.
Deşi Oprescu declarase, după întâlnirea cu sindicaliştii, că salariile acestora nu vor creşte şi nici nu vor scădea, ci doar vor fi "reaşezate", cei care au plecat de la protest s-au declarat mulţumiţi de creşterea obţinută.
"Am primit în plus două grile (două niveluri în grila după care este salarizat personalul RATB - n.r.). În medie, două grile înseamnă 160-180 de lei. În plus, ni s-a promis că sporurile de vechime şi muncă grea nu vor mai fi incluse în salariu, ci vor fi acordate separat", a declarat unul dintre protestatari, la plecarea din autobaza Titan.
Despre creşterea cu două "grile" au vorbit, pe rând, toţi protestatarii care ieşeau din curtea autobazei şi care nu au respectat instrucţiunile liderilor, de a evita discuţiile cu presa.
Toţi cei prezenţi au confirmat că vor ieşi pe trasee cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele începând de vineri dimineaţă, iar cei care nu au fost prezenţi la protestul de la autobaza Titan, vor ieşi în trasee chiar de joi seară.
Întrebaţi dacă există o listă în care participanţii la protest să fi semnat că au fost prezenţi la autobaza Titan, toţi protestatarii au răspuns negativ.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, la finalul discuţiilor de la autobaza Titan, că angajaţii RATB încheie protestul şi reiau joi seară munca, precizând că 89% din doleanţele acestora privesc administrarea propriilor bani.
RATB: O parte din autobuze sunt pe traseu, se va circula la capacitate maximă de vineri dimineaţă
O parte din autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB sunt pe trasee, majoritatea liniilor de transport din Capitală fiind acoperite, iar de vineri dimineaţă, de la ora 4.00, se va circula la capacitate maximă, a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Regiei, Mihai Vlădărău.
Potrivit lui Vlădărău, la finalul discuţiilor dintre primarul general al Capitalei şi reprezentanţii angajaţilor RATB care au protestat la autobaza Titan, mai mulţi şoferi au ieşit cu autobuzele şi troleibuzele în trasee, joi seară majoritatea liniilor de transport din Bucureşti fiind acoperite.
Purtătorul de cuvânt al RATB a mai spus că se va lucra la capacitate maximă începând de vineri dimineaţă, de la ora 4.00. Vlădărău a precizat că joi seară nu mai este timpul necesar ca mijloacele de transport în comun să poată funcţiona la capacitate maximă.
-
Avion Florenţa-Timişoara, evacuat. Patru pasageri au fost răniţi, iar mai multe persoane în vârstă sunt în stare de şoc
Patru pasageri ai unui zbor pe ruta Florenţa - Timişoara au fost răniţi pe aeroportul din oraşul italian după ce aeronava a fost evacuată din cauza alertei de incendiu. La bordul avionului de tip Saab 2000 se aflau aproximativ 40 de persoane. citeşte tot
-
Cezar Preda: Conducerea PDL este statică şi lipsită de mesaje puternice către partid şi români
Politic astăzi, 16:10
Conducerea PDL este "statică şi lipsită de mesaje puternice către partid şi români", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX deputatul PDL Cezar Preda, nemulţumit că BPN al PDL a decis că nu este oportună depunerea unei moţiuni de cenzură. citeşte tot





deci cu aceste sporuri acesti soferi castiga de 1,5 ori mai mult ca mine si lucreaza 70% din timpul lucrat de mine.... si cica ne numim stat democratic... acel stat in care un profesor de liceu castiga jumate cat un sofer e socialist pana in maduva oaselor... CEAUSESCU TRAIESTE... profesori iesiti in strada si blocati traficul revendicand salarii cel putin egale cu a soferilor RATB...ce leas fi taiat salariile cu 20% pe fond de criza si as fi concediat pe toti care nu lucreaza
GREVA ASAZIS SPONTANA ESTE DE FAPT UN ACT TERORIST SI IN CONSECINTA INSTITUTIILE STATULUI TREBUIE SA SE SESIZEZE DE DREPT SI SPONTAN, DAR IN MOD INEXPLICABIL INSTITUTIILE STATULUI CARORA NOI PROSTII CONTRIBUABILI LE PLATIM TAXE SI IMPOZITE , NU REACTIONEAZA IN NICI UN FEL!!! CE SA CRED , CA STATUL E MAFIOT, SAU CA FUNCTIONARII TREBUIE TRIMISI LA OI??
CEI CARE AU FACUT O GREVA TERORISTA TREBUIE DATI IMEDIAT AFARA SI TRIMISI IN JUDECATA PENTRU TERORISM!