Angajaţii RATB, invitaţi la o "excursie" pe Arena Naţională, în ziua lansării candidaturii lui Ponta - FOTO

Angajaţii RATB au fost invitaţi, printr-un anunţ lipit la autobaza Obregia, să participe la o "excursie pentru vizitarea" Arenei Naţionale, organizată sâmbătă, când Victor Ponta îşi va lansa acolo candidatura pentru Cotroceni. Conducerea şi sindicatul RATB neagă orice implicare în acest demers.

2204 afișări
Imaginea articolului Angajaţii RATB, invitaţi la o "excursie" pe Arena Naţională, în ziua lansării candidaturii lui Ponta - FOTO

Angajaţii RATB, invitaţi la o "excursie" pe Arena Naţională, în ziua lansării candidaturii lui Ponta - FOTO (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

"Sâmbătă, 20.09.2014, la ora 15.00, se va organiza o excursie pentru vizitarea Stadionului Naţional 'Lia Manoliu'. Pentru că transportul se face organizat, doritorii se vor înscrie pe listele existente la Staţia de Mişcare şi Atelierul de întreţinere până vineri, 19.09.2014, ora 7.00", a fost textul anunţului lipit, în această săptămână, pe geamuri de la autobaza Obregia a Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii regiei au negat orice implicare a instituţiei în organizarea deplasării la stadion. "RATB nu se implică în astfel de acţiuni şi nu ia parte la ele. De altfel, când a fost căutat, vineri, un astfel de afiş, nu a mai fost găsit", a declarat purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.

TITLURILE ZILEI

La rândul său, liderul de sindicat Mircea Ionescu a subliniat că "excursia" la Naţional Arena nu este organizată nici de conducerea RATB, şi nici de sindicalişti. "A existat un singur afiş, lipit la autobaza Obregia, probabil de unii colegi, simpatizanţi ai PSD. În weekend sunt liberi şapte-opt mii de salariaţi ai noştri, iar restul lucrează. În timpul liber, fiecare face ce vrea, nu i se poate impune unde să meargă", a spus Ionescu.

Liderul de sindicat a adăugat că pentru evenimentul electoral care va avea loc pe Arena Naţională "nu s-a cerut autobuze" de la RATB, pentru transportarea unor manifestanţi.

Evenimentul de lansare a candidaturii pentru Cotroceni a lui Victor Ponta are loc sâmbătă, de la ora 16.00, pe Arena Naţională din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici