Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila au reluat protestele şi au forţat intrarea în unitate

Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila au reluat, miercuri, protestele în curtea instituţiei, nemulţumiţi de reducerile salariale şi de faptul că o parte dintre ei vor fi disponibilizaţi, iar în cursul acestei zile la unitatea medicală va ajunge o echipă a Corpului de Control din Ministerul Sănătăţii.

69 afișări
Imaginea articolului Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila au reluat protestele şi au forţat intrarea în unitate

Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila au reluat protestele şi au forţat intrarea în unitate (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Peste o sută de angajaţi ai spitalului - asistente, infirmiere, personal TESA - au reluat protestele declanşate cu o zi în urmă, ei cerând să li se alăture şi medicii şi strigând "Nu plecăm".

Protestatarii au forţat intrarea în unitate

O parte dintre angajaţii care protestează au încercat să intre în unitate şi s-a creat o busculadă cu agenţii de pază ai spitalului, care au încercat să îi împiedice.

Incidentul a avut loc în jurul orei 9.00, când a început şedinţa Comitetului director, la care au intrat şi zece persoane din rândul protestatarilor.

O parte dintre protestatari au forţat intrarea în unitate şi s-a creat o busculadă cu forţele de ordine, care nu le-au permis accesul.

În busculada creată, o femeie a fost trântită.

"Agenţii de pază sunt plătiţi să păzească clădirea, nu conducerea spitalului", a spus una dintre femeile care au încercat să intre la negocieri.

Angajaţii Spitalului Judeţean Brăilaîşi vor primi salariile diminuate

Angajaţii Spitalului Judeţean Brăila au fost anunţaţi, la finalul şedinţei conducerii instituţiei cu prefectul, că 105 persoane vor fi disponibilizate din rândul personalului TESA, 70 de asistenţi vor fi redistribuiţi, iar în cursul acestei zile salariile vor fi virate pe carduri, diminuate.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa conducerii spitalului, la care au participat şi prefectul judeţului, Dumitru Popa, şi un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) se încheiase, protestatarilor fiindu-le anunţate măsurile care vor fi luate.

Astfel, conducerea spitalului a decis ca 105 persoane din rândul personalului TESA să fie disponibilizate, iar 70 de asistenţi medicali să fie redistribuiţi.

De asemenea, conducerea spitalului a anunţat în şedinţă că dacă până acum salariaţii unităţii medicale luau sporuri de până la 100% acum vor fi acordate sporuri de maximum 50%.

Oamenii au fost anunţaţi că aceste măsuri nu sunt "bătute în cuie" şi că deciziile finale vor fi luate joi, în comisia partitară, reprezentanţii protestatarilor cerând ca la această şedinţă să participe câte un cadru medical din fiecare secţie a spitalului.

Protestatarii au mai fost anunţaţi că în cursul acestei zile îşi vor primi salariile pe carduri, diminuate.

"În condiţiile în care conducerea spitalului spune că se păstrează sporul de sâmbătă şi duminică, astăzi ne vom lua salariile reduse pentru că în această lună fondul de salarii este diminuat cu 500.000 de lei", le-a spus protestatarilor una dintre asistentele medicale participante la negocieri.

Pe de altă parte, reprezentantul ITM care a participat la negocieri a precizat că instituţia s-a autosesizat în acest caz miercuri dimineaţă şi a dispus efectuarea unui control în unitate.

"S-a dispus suspendarea hotărârii Comitetului director. Azi primiţi salariile, urmează să finalizăm controlul şi să dispunem măsuri asupra legalităţii actelor", a spus reprezentantul ITM.

La rândul său, prefectul judeţului a anunţat că membrii Corpului de Control din Ministerul Sănătăţii "sunt pe drum" şi vor face verificări la unitatea medicală. El le-a spus protestatarilor că rezultatele controalelor le vor fi aduse la cunoştinţă, dar că acest lucru nu se poate întâmpla în cursul acestei zile pentru că verficările nu vor fi terminate într-o oră.

"Totul se va produce legal", le-a spus prefectul oamenilor.

Protestatarii au huiduit, au strigat "Hoţii" şi "Nu plecăm de aici".

Întrebaţi de către liderii lor dacă vor continua protestul, oamenii au răspuns că nu vor renunţa la acţiune până când revendicările lor nu vor fi soluţionate.

Angajaţii unităţii medicale sunt nemulţumuţi de reducerea salariilor cu 25 la sută, de eliminarea sporurilor, dar şi de faptul că o parte dintre ei vor fi disponibilizaţi. Oamenii reclamă că nu pot fi concediaţi întrucât au susţinut concurs pentru a fi încadraţi pe posturi.

Peste o sută de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Brăila au protestat, marţi după-amiază, în faţa instituţiei, ei spărgând uşa de acces în unitate, în timpul manifestaţiei fiind folosite gaze lacrimogene.

Liderul sindical de la Spitalul Judeţean Brăila, Ionel Mocuţă, declara că protestul a fost unul spontan, însă susţinut de liderii sindicali. El spunea că protestul are loc în contextul în care salariile angajaţilor au fost reduse, în acelaşi timp cadrele medicale rămânând şi fără sporuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici