Antonescu, ziariştilor: Ştiaţi din vara anului trecut că a fost cvorum la referendum

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, le-a spus, joi, ziariştilor, răspunzând unor întrebări, că ştiau din vara anului trecut că a fost cvorum la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

595 afișări
Imaginea articolului Antonescu, ziariştilor: Ştiaţi din vara anului trecut că a fost cvorum la referendum

Crin Antonescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Aflat, joi, în holul Senatului pentru a se reculege la catafalcul fostului premier Radu Vasile, Crin Antonescu a spus că discută în altă parte despre recensământ.

"Discutăm în altă parte despre recensământ, dacă mai e ceva de discutat", le-a spus Crin Antonescu ziariştilor.

Întrebat dacă, în opinia sa, a fost cvorum la referendumul din vara anului trecut, liderul PNL a răspuns: "Ştiaţi de atunci că a fost cvorum".

Datele recensământului relevă că la referendumul din iulie anul trecut, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost atins cvorumul de participare de peste 50%, a declarat joi premierul Ponta, cerând miniştrilor de Interne şi Administraţie să adapteze întreaga legislaţie la această realitate.

"Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată. Am fost peste 50% în 29 iulie care am dat «lovitura de stat», cum ar spune unii rămaşi în urmă, dar nu ne mai foloseşte prea mult acum, însă o să vă rog să vedem cum adaptăm totuşi toată legislaţia noastră la o realitate care acum nu mai e contestată de nimeni. Câţi suntem, cum se fac cvorumurile locale, naţionale, liste permanente, pentru că, din păcate, deciziile de anul trecut ale Curţii Constituţionale au reuşit mai mult să ne încurce decât să ne lămurească", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a răspuns că, odată cu intrarea în vigoare a Registrului Electoral, problema numărării şi stabilirii numărului de alegători în listele permanente nu mai ţine de competenţa Guvernului, ci a Autorităţii Electorale Permanente. El a adăugat că eventuala modificare a legislaţiei în domeniu reprezintă o problemă diferită.

"Deci, voi nu vă mai băgaţi, gata, am înţeles, v-aţi spălat pe mâini, daţi la alţii ! Deci, tu te-ai scos, nu mai ai tu treabă cu...", i-a replicat Ponta lui Stroe.

Un număr de 16.269.839 de persoane din populaţia stabilă a României au 18 ani şi peste, această cifră nefiind însă şi cea a populaţiei cu drept de vot, care nu a fost dată joi, la anunţarea rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.

Populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, faţă de recensământul anterior, din 2002, conform rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului 2011.

Populaţia stabilă evaluată în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 cuprinde persoanele care au reşedinţă pe teritoriul ţării pe o perioadă de minim 12 luni, indiferent de cetăţenie.

Din această populaţie, 16.269.839 de persoane au vârste de cel puţin 18 ani, au spus reprezentanţii INS, la întrebările jurnaliştilor, precizând că aceasta nu este populaţia cu drept de vot din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici