Tătaru compară România cu „o casă unde s-a făcut curat şi mai intră cineva încălţat”: Vârful depinde de afluxul din afară

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a comparat, joi, România cu o casă în care s-a făcut curat, întrebat când estimează vârful pandemiei de coronavirus. El spune că acest lucru depinde de afluxul de români care se întorc de Paşti acasă „dacă vârful va fi ascuţit sau lin”.

5494 afișări
Imaginea articolului Tătaru compară România cu „o casă unde s-a făcut curat şi mai intră cineva încălţat”: Vârful depinde de afluxul din afară

Ministrul Sănătăţii, în viztă de lucru la Unifarm. Nelu Tătaru verifică stadiul aprovizionării cu echipamente medicale

Întrebat, joi, după vizita la Unifarm, când estimează că va fi vârful pandemiei, Nelu Tătaru a avut un răspuns plastic, comparând ţara cu o casă în care se face curat.

„Rămânem la aceleaşi estimări care evoluează în dinamică în funcţie de afluxul din afara ţării noastre de concetăţeni. Gândiţi-vă ca într-o casă în care am făcut curat şi mai intră cineva încălţat. În măsura în care noi încercăm să izolăm, să identificăm, să tratăm nişte focare, ca în acele focare să îşi facă boala, mai pot veni din afară”, a spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii estimează ca la o săptămână – zece zile după sărbătorile pascale, după ce se vor întoarce toţi concetăţenii din afara graniţelor, să existe un vârf al pandemiei.

„Sperăm să fie un vârf lin, să nu fie un vârf ascuţit, cu o mulţime de cazuri, care să ne blocheze”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Potrivit acestuia, după alte 3-4 săptămâni, România se poate pregăti de o scădere a numărului de cazuri şi la o pantă descendentă a pandemiei.

 

Cele mai importante declaraţii ale ministrului Sănătăţii:

Putem asigura o cantitate de kit-uri de testare, combinezoane şi echipamente medicale pentru toate spitalele care se ocupă de bolnavii cu coronavirus. Avem cantităţi de materiale şi pentru spitatele judeţene, care sunt în faza a treia. Am distribuit deja pentru spitalele din linia întâi şi pentru cele suport.

(mai sunt focare de infecţie cu COVID în spitale, în curs de apariţie) Sunt considerate ca mici focare, nu vrem să ajungem la focare mari, ca la Suceava, voi merge şi la Neamţ şi la Galaţi, unde sunt 100 de cazuri.

Cazurile de bebelusi de la Timişoara unde retestările au dat rezultate negative, au avut poate rezultate fals pozitive. La Buzău dacă au fost negative sau au fost doar interpretate gresit.

Nu avem scenarii foarte rele în care să nu poată suporta spitalele din România, aşteptăm o creştere lină a cazurilor. Avem o dublare a numărului de pacienţi odată la 5 zile. De aceea, de fiecare dată când avem o patologie să o testăm. 

Dinamica creşterii cazurilor îmbolnăvirilor depinde de intrările în ţară. Imaginati-va o casă in care am facut curat şi intră cineva încălţat
 
(de ce au suferit spitalele) subfinanţare, management defectuos, o necomunicare 
 
 
Tătaru despre situaţia de la Cluj: Mi-e greu să cred că Germania primeşte 10.000 de muncitori

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune despre situaţia de la Cluj că îi este greu să creadă că Germania „primeşte 10.000 de muncitori deodată”, în condiţiile în care România este şi ea un focar.

Întrebat despre informaţiile potrivit cărora mii de oameni s-au adunat în faţa Aeroportului din Cluj-Napoca pentru a pleca la muncă în Germania, Tătaru a răspuns: „În orice moment avem foarte multe informaţii. Mi-e greu să cred că Germania primeşte 10.000 de oameni deodată, în condiţiile în care România este şi ea un focar”.


 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii se află la Compania Unifarm SA unde verifică stadiul aprovizionării cu echipamente medicale şi materiale sanitare şi discută cu managementul companiei despre achiziţiile la zi.
 
După întâlnire, ministrul Sănătăţii va face o scurtă declaraţie de presă în curtea Companiei, în jurul orei 14.45

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici