- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Aproape 11.000 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional
Aproape 11.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate la nivel naţional, în perioada 22-29 octombrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Hunedoara, Cluj, Iaşi, Satu Mare, Bihor şi Caraş-Severin, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor înregistrate de ANOFM, numărul total al locurilor de muncă disponibile este de 10.905.
Judeţele cu cele mai multe posturi vacante sunt Hunedoara (809), Cluj (622), Iaşi (603), Satu Mare (586), Bihor (501), Caraş-Severin (459), Maramureş(402) şi Timiş (362). Alte 640 de locuri de muncă vacante au fost anunţate de către angajatorii din Capitală.
Cele mai puţine posturi vacante sunt în judeţele Ilfov (9), Mureş (28), Mehedinţi (40), Ialomiţa (48), Dâmboviţa (49), Alba (78), Botoşani (92) şi Suceava (96).
Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 410 locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru ingineri şi subingineri (122), asistent medical generalist (42), contabil (18), consilier în management (13), programator (9), manager (8).
Pentru studii medii si profesionale, ANOFM a înregistrat 10.495 locuri de muncă, principalele ocupaţii pentru care sunt oferite fiind: confecţioner-asamblor articole din textile (952), muncitor necalificat in îndustria confecţiilor (473), agent securitate (450), operator confecţioner industria îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (438), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (364) sau lucrător comercial (255).
Mai sunt oferite locuri de muncă şi pentru numeroase alte ocupaţii, precum: confecţioner articole din piele şi înlocuitori (198), fierar betonist (98), croitor (96), sudor 75, bucătar (72), ospătar (67), barman (53), controlor calitate (51), paznic (44), mecanic auto (34), patiser (23) sau măcelar (14).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa adresa de Internet www.anofm.ro.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii