Aproape 4.000 de persoane au aşteptat sosirea trenului regal la Drobeta Turnu Severin - FOTO

Principesa Margareta, principele Radu şi principesa Maria au ajuns, luni după-amiază, cu trenul regal la Drobeta Turnu Severin, unde au fost aşteptaţi de aproape 4.000 de persoane şi de unde urmează să refacă itinerariul "Trenul Aducerii Aminte".

5171 afișări
Imaginea articolului Aproape 4.000 de persoane au aşteptat sosirea trenului regal la Drobeta Turnu Severin - FOTO

Aproape 4.000 de persoane au aşteptat sosirea trenului regal la Drobeta Turnu Severin

Oamenii s-au strâns în Gara Drobeta Turnu Severin cu aproximativ o oră înainte de sosirea trenului regal în care se aflau principesa Margareta, principele Radu şi principesa Maria, cei prezenţi umplând peronul gării, clădirea şi zonele din apropiere.

Ei i-au întâmpinat cu aplauze pe reprezentanţii Familiei Regale, au strigat numele regelui Mihai şi "Monarhia salvează România", unii fluturând steagul României.

Principesa Margareta şi principesa Maria au primit trandafiri roşii şi, împreună cu principele Radu, au salutat mulţimea de la coborârea din tren şi până la maşinile care i-au transportat la sediul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

În faţa Palatului Administrativ, reprezentanţii Familiei Regale au plantat doi platani, alături de reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale.

Conform programului stabilit, principesa Margareta, principele Radu şi principesa Maria s-au întâlnit, la Prefectura Mehedinţi, cu prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

"Este un moment deosebit, iar numărul atât de mare de severineni care s-au strâns în gară să vă întâmpine cred că grăieşte de la sine. Observ că, astăzi (luni - n.r.), în sala aceasta, unde, de regulă, sunt şedinţe politice şi administrative, s-a reuşit să se stea la masă autorităţi, politicieni, parlamentari şi cetăţeni, lucru care nu se întâmplă cu prea multe ocazii. Cred că, în mare parte, vi se cuvine", a spus primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Ulterior, principesa Margareta şi principele Radu au mers la sediul Bibliotecii "I. G. Bibicescu - Casa Pogany" din Drobeta Turnu Severin, unde au fost lansate volumul "Săvârşin. Detaliul" şi "Calendarul Regal 2016", iar principesa Maria a vizitat Şcoala Gimnazială "Regele Mihai I" din Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, principesa Margareta a vizitat sediul Crucii Roşii - filiala Mehedinţi, iar împreună cu principele Radu a participat la o şedinţă solemnă a Consiliului Local Drobeta Turnu Severin dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României şi a statului român modern.

În acest timp, trenul regal a fost vizitat de către oamenii veniţi în Gara Drobeta Turnu Severin.

Vizita reprezentanţilor Familiei Regale face parte din refacerea simbolică a itinerariului "Trenul Aducerii Aminte", pe traseul Turnu Severin - Bucureşti, ca un omagiu adus regelui Carol I, cu ocazia apropiatei aniversări a 150 de ani de la venirea sa în ţară.

Reprezentanţii Familiei Regale vor petrece noaptea la un hotel din Drobeta Turnu Severin, urmând să plece marţi, la ora 8.30, cu trenul regal către Bucureşti.

Regele Mihai I a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin prin votul consilierilor locali, în şedinţa de vineri, aceştia arătând că decizia a fost luată ca un omagiu adus Casei Regale la 150 de ani de când Principele Carol punea piciorul pe pământ românesc, la Drobeta Turnu Severin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici