Aproape 80.000 de copii au avut în 2012 unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Aproape 80.000 de copii aveau la sfârşitul lui 2012 unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, în scădere comparativ cu 2011, când aproximativ 85.000 de copii erau în această situaţie, arată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.

240 afișări
Imaginea articolului Aproape 80.000 de copii au avut în 2012 unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Aproape 80.000 de copii au avut în 2012 unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Din datele transmise agenţiei MEDIAFAX rezultă că sunt 57.304 familii care au cel puţin un membru care munceşte în străinătate, iar în 15.889 dintre acestea, ambii părinţi sunt plecaţi din ţară.

Numărul total de copii ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în afara ţării este de 79.901, dintre care 22.993 au rămas fără niciunul dintre părinţi. Alţi 21.911 minori rămaşi acasă sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără a fi instituită vreo măsură de protecţie, iar 976 au intrat în sistemul de protecţie specială.

Dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie, 142 sunt la asistenţi maternali, 229 în centre de plasament, 499 la rude de până la gradul IV, 106 la alte familii sau persoane şi 106 în alte situaţii, fără măsură de protecţie.

Numărul familiilor în care un părinte este plecat la muncă în străinătate a ajuns la 33.791, iar numărul copiilor care provin din aceste familii este de 46.917, în sistemul de protecţie specială fiind 1.324 dintre ei.

Dintre cei 1.324, la asistent maternal sunt 159, în centre de plasament 339, la rude până la gradul IV - 742, la alte familii sau persoane sunt 84 şi în alte situaţii (vecini, alte familii sau persoane, fără măsură de protecţie) sunt 859.

În 7.624 de cazuri este vorba de familii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate. Numărul total de copii rămaşi acasă care provin din astfel de familii este de 9.991, dintre care 8.808 sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici