Aproape jumătate dintre români ţin în casă telefoanele vechi în loc să le recicleze

  • Aproximativ 50% dintre români ţin în casă telefoanele vechi, iar o bună parte dintre aceştia sunt tineri,
  • e asemenea, 4% dintre români aruncă dispozitivele precum alte obiecte obişnuite.
  • Orange a decis să lanseze o campanie de conştientizare cu privire la impactul echipamentelor digitale asupra mediului, prin care vrea să încurajeze returnarea telefoanelor prin programele de Buy-Back
865 afișări
Imaginea articolului Aproape jumătate dintre români ţin în casă telefoanele vechi în loc să le recicleze

Aproximativ 50% dintre români ţin în casă telefoanele vechi, iar o bună parte dintre aceştia sunt tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, reiese dintr-un sondaj realizat de Orange.

„Aproape jumătate dintre românii, cu vârsta peste 18 ani, conectaţi la Internet sunt mai degrabă înclinaţi să depoziteze în casă telefoanele mobile pe care nu le mai folosesc. 49,9% dintre cei care au răspuns la chestionar au declarat acest lucru. În mod surprinzător, această tendinţă este mai crescută în rândul tinerilor.”

De asemenea, 4% dintre români aruncă dispozitivele precum alte obiecte obişnuite.

Potrivit sondajului, 3 din 10 români oferă rudelor sau prietenilor telefoanele pentru a le folosi, 1 din 4 dintre cetăţeni le duc la punctele de reciclare şi, tot în acelaşi număr, le dau ca parte din preţul achiziţionării unor dispozitive noi (Buy-Back).

Un procent semnificativ din emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale industriei digitale sunt legate de procesele de producţie a echipamentelor, respectiv a telefoanelor, potrivit Orange.

În acest context, Orange a decis să lanseze o campanie de conştientizare cu privire la impactul echipamentelor digitale asupra mediului, prin care vrea să încurajeze returnarea telefoanelor prin programele de Buy-Back, reciclarea sau repararea acestora precum şi achiziţionarea de telefoane recondiţionate.

„Campania lansată astăzi în România este un angajament faţă de mediu pe care ni-l asumăm în continuarea iniţiativelor existente în organizaţie şi pe care vom continua să îl susţinem prin acţiuni şi programe concrete de gestionare responsabilă a consumului de resurse naturale şi de furnizare a unor produse şi servicii prietenoase cu planeta,” a spus Liudmila Climoc, chief executive officer al Orange România.

Campania se desfăşoară în opt ţări europene unde grupul Orange este prezent - Franţa, Belgia, Spania, Luxemburg, Moldova, Polonia, România şi Slovacia - şi este construită în jurul unor programe şi iniţiative adresate mediului pe care operatorul le implementează.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici