Video Aproximativ 30 de bicilişti au cântat la primărie "Mulţi ani primească" pentru Oprescu - VIDEO

Aproximativ 30 de persoane, reprezentanţi ai Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, au venit la sediul Primăriei Capitalei pentru a-şi exprima bucuria faţă de reţinerea lui Sorin Oprescu, ei cântând pe treptele instituţiei "Mulţi ani primească".

Share pe Facebook 4484 afişări

Aceştia au venit pe biciclete, iar în momentul în care au ajuns în faţa primăriei au urcat pe trepte şi au cântat "Mulţi ani primească!" pentru Sorin Oprescu.

După ce au terminat de cântat, au aplaudat, iar doi dintre ei s-au legat unul de altul cu o pereche de cătuşe, spunând că în România de astăzi "a avea cătuşe la mâini înseamnă mândria de a fi român".

Manifestarea a durat câteva minute, după care biciliştii au plecat la sediul DNA.

Evenimentul a fost anunţat de Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti pe Facebook.

"La bine şi la greu! Bucureştenii care l-au votat pe primarul Sorin Oprescu şi cei care nu l-au votat ar putea să-l salute în aceste momente dificile. Pentru că simţim nevoia să fim alături de primarul nostru, de la ora 13.30 plecăm de la Universitate pe următorul traseu", se arată în anunţul evenimentului, postat pe Facebook, indicându-se că bicicliştii vor merge de la Universitate la Primăria Capitalei.

Organizatorii marşului mai arătau că "sunt permise manifestările de bucurie".

Bicicliştii au protestat de mai multe ori în ultimii ani faţă de lipsa unei infrastructuri adecvate pentru deplasarea pe bicicletă şi cu alte mijloace de transport alternativ în Capitală şi au cerut demisia primarului Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, şi şi-a petrecut noaptea în arest.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că Sorin Oprescu a primit bani marcaţi, sub supraveghearea procurorilor, care însă nu au putut face flagrantul imediat ce edilul a intrat în posesia banilor, pentru că la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să ştie despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informaţii altor suspecţi.

Astfel, Oprescu a plecat cu banii, fiind monitorizat permanent de anchetatori.

Primarul a plecat sâmbătă noapte către un alt suspect cercetat în dosar pentru a-i remite o parte din suma primită ca mită, au mai spus sursele citate.

Atunci anchetatorii au considerat oportun să-l reţină pe primar şi l-au oprit în trafic, nu departe de locuinţa sa de la Ciolpani.

Potrivit surselor citate, o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa sa. Toţi banii marcaţi au fost găsiţi şi recuperaţi de anchetatori.

Potrivit DNA, Oprescu a primit 25.000 de euro, prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători.

Conform anchetatorilor, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru edil.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Oprecu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate

"La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe "deducţii" ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi", a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.

El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
OPRESCU ,
BICICLIŞTI ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
SURPRIZA Guvernului pentru TOŢI ROMÂNII care au un salariu de 2.000 de lei. Anunţul făcut de Ministerul de Finanţe este FĂRĂ ECHIVOC
mediafax.ro
Închide