Aproximativ 350.000 de euro strânşi din amenzile pentru concedii medicale nejustificate

Aproximativ 350.000 de euro au fost strânşi într-o lună din amenzile pentru concedii medicale nejustificate, numai în săptămâna 7-11 iunie fiind date 132 de amenzi, care totalizează peste 140.000 de euro, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Aproximativ 350.000 de euro strânşi din amenzile pentru concedii medicale nejustificate (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)

Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu încă 604.500 lei, echivalentul a peste 140.000 de euro, din cele 132 de amenzi aplicate în săptămâna 7-11 iunie pentru nereguli constatate la eliberarea certificatelor medicale, se arată într-un comunicat de vineri al Ministerului Sănătăţii.

În total, 85 de români au pierdut sumele aferente concediului medical pentru că nu au respectat legislaţia, deşi aceasta le era cunoscută, şi nu au fost găsiţi la domiciliu. Cei mai mulţi dintre ei sunt din judeţele Braşov (12), Gorj (9) şi Mehedinţi (8).

"Au fost aplicate 254 sancţiuni contravenţionale, din care 132 amenzi şi 122 avertismente prescriptorilor care au eliberat certificate de concediu medical în afara prevederilor legale", a precizat Ministerul Sănătăţii.

Astfel, în urma controalelor efectuate de către reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au fost refuzate la plată 150 de certificate medicale, 65 dintre acestea ca o consecinţă a abaterilor de la legislaţia în vigoare a medicilor care le-au eliberat.

De asemenea, au fost reziliate 22 de convenţii pentru acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical, iar în cazul a patru medici a fost diminuată cu 10 la sută valoarea garantată a punctului.

În cazul a 19 medici s-au sesizat comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor şi au fost date 122 de avertismente.

Cele mai mari amenzi, în valoare totală 100.000 de lei, au fost date în judeţul Constanţa şi în reţeaua Ministerului Transporturilor, fiecare de câte 50.000 de lei, dar şi în judeţele Braşov (71.000 de lei) şi Caraş-Severin (45.000 de lei).

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că atunci când a fost gândit noul mod de acordare a certificatelor medicale s-a avut în vedere stoparea abuzurilor şi eliberarea acestora exclusiv pentru cei aflaţi în nevoie şi suferinţă, după patru săptămâni de control reuşindu-se strângerea a peste 1,5 milioane de lei, adică în jur de 350.000 de euro.

Cseke Attile a precizat că banii vor fi utilizaţi pentru tratamentul bolnavilor cronici.

Ministrul Sănătăţii declara, în 10 iunie, că până în prezent nu a fost cazul să se apeleze la Poliţie pentru controlul la domiciliu al pacienţilor care se află în concediu medical.

"Nu a fost cazul să meargă cu poliţia la dimiciliu, am stabilit deja împreună cu Ministerul de Interne că poliţia poate merge la domiciliul celor care primesc concedii medicale doar în cazuri întemeiate", a spus atunci ministrul Sănătăţii.

Cseke Attila a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că toate persoanele care declară un anumit domiciliu la care pot fi găsite îşi asumă acest lucru şi de asemenea acestea trebuie să respecte şi intervalul orar în care se află la domicliul indicat.

El mai spunea atunci că reprezentanţii Caselor de asigurări de sănătate au verificat, în perioada 19 mai - 4 iunie, 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, fiind găsite nereguli în cazul a 336 dintre aceştia. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 222 de amenzi, în valoare de 859.250 de lei, iar 73 de medici au primit avertismente.

Guvernul a decis, în 14 aprilie, înăsprirea condiţiilor în care angajaţii pot intra în concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor şi sancţionarea mai aspră a persoanelor care solicită nemotivat un astfel de concediu. În situaţia în care beneficiarul de concediu medical nu se află la domiciliu, acesta nu va primi indemnizaţia de asigurări sociale aferente concediului medical.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
CONCEDII MEDICALE ,
AMENZI ,
COMENTARII
  • eu 25 iun 2010

    aclo in lege spune ca esti nevoit sa declari unde iti refaci sanatatea si aclo tre cauta ...nimeni nu iti impune unde sa domiciliezi

  • lege neconstitutionala 25 iun 2010

    romanul este cetatean european... deci are dreptul conform consitutiei romaniei si a celei europene ca timp de trei luni de zile sa-si stabileasca domiciliul oriunde vrea in comunitate in fiecare zi!!! declarati la medic ca sunteti cetatean european si domiciliati in comunitatea oriunde... sa vedem cum vine ministerul sa va caute prin europa! nimeni nu poate impune domiciliu fortat mai ales cand esti bolnav!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa