Aproximativ 50 de zone cu deşeuri, identificate în proiectul "Let’s do it, Romania! ”

Acţiunea de cartare a zonelor din Sălaj în care se află deşeuri a fost încheiată de voluntarii înscrişi în proiectul "Let’s do it, Romania!”, cele circa 50 de zone identificate fiind marcate, vineri, pe o hartă a judeţului de 16 metri pătraţi, realizată din capace de PET-uri, în centrul Zalăului.

148 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 50 de zone cu deşeuri, identificate în proiectul "Let’s do it, Romania! ”

Aproximativ 50 de zone cu deşeuri, identificate în proiectul "Let’s do it, Romania! ” (Imagine: Kristo Robert/Mediafax Foto)

Alături de voluntarii "Let's do it, Romania!", au participat la acţiune reprezentanţi ai Prefecturii Sălaj, ai Consiliului Judeţean, ai instituţiilor deconcentrate din judeţ, ai operatorului de salubritate SC Ave Sălaj Ecoserv SRL şi ai unor agenţi economici din judeţ, în total numărul celor ce au realizat harta din capace de PET-uri fiind de peste 50 de persoane.

Prezent la acţiune, coordonatorul proiectului "Let's do it, Romania!" pe Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, Mihai Şepşi, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că acţiunea de identificare a zonelor cu deşeuri a început în Sălaj în 16 iulie, fiind o etapă cheie în evoluţia proiectului, întrucât va permite realizarea unei hărţi a mormanelor de deşeuri din România.

"Cartarea s-a încheiat în Sălaj, fiind identificate de voluntari aproximativ 50 de mormane de deşeuri, atât în mediul rural, cât şi în extravilanul oraşelor. Au fost stabilite coordonatele acestor mormane, pentru a putea fi colectate în 25 septembrie, Ziua de Curăţenie Naţională. Pentru a arăta sălăjenilor necesitatea organizării acestei zile şi în Sălaj, a fost realizată astăzi (vineri - n.r.) o hartă a judeţului, din capace de PET-uri, pe care au fost identificate cu capace de culoare roşie zonele unde sunt mizerii", a declarat Mihai Şepşi.

Potrivit acestuia, harta respectivă a măsurat 16 metri pătraţi, alături de ea fiind realizată, la aceleaşi dimensiuni şi tot din capace de PET-uri, o hartă a României, pe care a fost scris cu capace de culoare albă numele proiectului, respectiv "Let's do it, Romania!".

Prezent la realizarea hărţilor, subprefectul Sălajului, Onorica Abrudanu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că acţiunea este un semnal de alarmă ce trebuie tras pentru a-i determina pe români să acorde mai multă atenţie mediului.

"Populaţia trebuie să înţeleagă că mediul înconjurător trebuie păstrat curat, iar deşeurile strânse. Şi nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem în aşa fel încât colectarea corespunzătoare a deşeurilor să fie un lucru din cotidianul nostru. Este mai uşor să colectezi selectiv deşeurile din start, decât să le aruncăm la întâmplare, aşteptând apoi să vină alţii să le strângă în locul nostru", a spus Onorica Abrudan.

"Let`s Do It, Romania!" este un proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi.

Lansarea proiectului în Sălaj s-a făcut în 16 iulie, când 25 de echipe de voluntari au demarat acţiunea de cartare. Aceasta presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special.

Rezultatul final al acestei acţiuni este realizarea hărţii deşeurilor din România, în baza căreia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reuşita proiectului, inclusiv numărul de voluntari necesari în Ziua de Curăţenie Naţională, stabilită pentru 25 septembrie, dată la care toţi românii sunt aşteptaţi să se implice.

Proiectul este unic şi prin prisma faptului că se bazează pe implicarea voluntară persoanelor care doresc să trăiască într-un mediu natural cât mai curat.

În prezent, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect, implementat deja cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici