Aproximativ 60 de angajaţi ai Tarom din direcţia tehnică au protestat luni

Aproximativ 60 de angajaţi din direcţia tehnică a companiei aeriene Tarom au protestat în cursul zilei de luni. Protestatarii au cerut salarii mai mari. După negocieri de circa trei ore, oamenii s-au retras, potrivit informaţiilor MEDIAFAX.

639 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 60 de angajaţi ai Tarom din direcţia tehnică au protestat luni

Aproximativ 60 de angajaţi ai Tarom din direcţia tehnică au protestat luni

Situaţia survine apariţiei în spaţiul public a unui raport realizat de compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC), care ar fi fost solicitat de Tarom în vederea unui plan de restructurare. De asemenea, Guvernul a decis recent acordarea unui ajutor de stat de 195 de milioane de lei pentru salvarea companiei.

În funcţie de acesta Tarom ar fi trebuit să ia o serie de măsuri, printre care retragerea reprezentanţilor externi în ţară, fapt care a generat nemulţumirea angajaţilor în cauză.

Tarom va beneficia de un ajutor financiar de 195 de milioane de lei, din partea Trezoreriei, a decis Guvernul în şedinţa din 16 ianuarie, conform lui Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Tarom estimează pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2019, în condiţiile în care veniturile totale ale companiei de stat au fost de 1,51 miliarde lei, potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial. Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei. Pierderile din 2018 s-au ridicat la 182,77 milioane de lei. Compania aeriană naţională nu a mai înregistrat profit din anul 2007.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici