Arestul Central va fi extins, din cauza supaaglomerării, în sediul revistei Poliţia Română

Arestul Central al Poliţiei Capitalei va fi extins, din cauza supraaglomerării, în alte două corpuri de clădire din curtea instituţiei, unde au sediile revista Poliţia Română şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, potrivit unor oficiali din IGPR.

2877 afișări
Imaginea articolului Arestul Central va fi extins, din cauza supaaglomerării, în sediul revistei Poliţia Română

Arestul Central va fi extins, din cauza supaaglomerării, în sediul revistei Poliţia Română

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că Arestul Central al Poliţiei Capitalei urmează să fie extins întrucât gradul de ocupare a acestuia a ajuns la aproape sută la sută.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au hotărât, la sfârşitul anului trecut, ca Arestul să fie extins în alte două corpuri de clădire situate în curtea acestuia, ocupate de revista Poliţia Română şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii.

În acest sens, s-a hotârât ca redacţia să fie mutată în aceeaşi clădire în care funcţionează şi Centrul de Presă al IGPR, în strada Domniţa Anastasia, în timp ce angajaţii Institutului pentru Prevenirea Criminalităţii vor lucra în clădirea Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă, unde, conform surselor citate, au început deja lucrările pentru reamenajarea birourilor.

În prezent, în Arestul Poliţiei Capitalei sunt închişi, printre alţii, fosta şefă a DIICOT Alina Bica, cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi fostul ministru al Internelor Cristian David.

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au declarat, pentru MEDIAFAX, că "pe parcursul anului 2014 a fost analizată, în mai multe etape, situaţia Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă 1, programându-se lucrări de reabilitare şi igienizare a acestui spaţiu".

Sursa citată a precizat că în perioada următoare vor avea loc lucrări de igienizare în zona de acces, spaţiul destinat vizitatorilor, precum şi în camerele în care se asigură dreptul la grefă, urmând să fie adusă şi mobilă nouă.

Renovarea va fi realizată cu angajaţi ai Poliţiei Capitalei şi nu se va apela la serviciile unei societăţi private, a mai precizat sursa citată.

Deputatul PMP Elena Udrea, care a stat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei din 10 februarie până în 17 februarie, a solicitat conducerii structurii să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să tapeteze pereţii, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în virtutea legii donaţiei, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliţiei Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-şi renoveze celula. Solicitarea Elenei Udrea urma să fie analizată în această săptămână de şeful Arestului Capitalei.

Elena Udrea a fost plasată, în 17 februarie, în arest la domiciliu, printr-o decizie definitivă luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP la decizia de arestare preventivă dispusă în 11 februarie, în dosarul "Microsoft".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici