Aria ninsorilor se va extinde. PROGNOZA METEO pentru acest WEEKEND

Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, în cea mai mare parte a ţării. Ziua, cerul va avea înnorări temporare şi pe spaţii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, ninsori în centru, nord-vest şi la munte şi mai ales ploi în sud-est.

19454 afișări
Imaginea articolului Aria ninsorilor se va extinde. PROGNOZA METEO pentru acest WEEKEND

Aria ninsorilor se va extinde. PROGNOZA METEO pentru acest WEEKEND (Imagine: George Noaptea / Mediafax Foto)

Spre seară şi noaptea nebulozitatea se va accentua, iar aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice, precum şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea. În jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei, în partea a doua a nopţii, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 65...70 km/h. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea redusă. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade.

TITLURILE ZILEI

LA BUCUREŞTI:

Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, iar vremea va fi în general închisă. Ziua cerul va avea înnorări temporare şi trecător se pot semnala ploi slabe. Spre seară şi noaptea nebulozitatea se va accentua şi va ninge moderat cantitativ, se va depune strat de zăpadă, iar vântul se va intensifica, astfel încât rafalele vor atinge 55...60 km/h viscolind temporar ninsoarea. Temperatura maximă va fi de 3...5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -2 grade.

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi închisă şi se va răci faţă de intervalul anterior, astfel încât şi valorile termice diurne vor deveni preponderent negative. Mai ales în cursul zilei şi la începutul nopţii, va ninge în sudul, centrul şi estul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. În estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei şi în Dobrogea, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70...80 km/h. Temporar zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m.  Vântul va prezenta intensificări şi în celelalte regiuni, dar la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 0 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 şi -2 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici