Asociaţia Elevilor: Măsura adoptată de Guvern cu privire la navetă va creşte abandonul şcolar

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine că Hotărârea adoptată luni de Guvern, care vizează decontarea transportului judeţean al elevilor, va duce la o creştere a abandonului şcolar, deoarece plafonează în continuarea plata navetei.

716 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Elevilor: Măsura adoptată de Guvern cu privire la navetă va creşte abandonul şcolar

Asociaţia Elevilor: Măsura adoptată de Guvern cu privire la navetă va creşte abandonul şcolar

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine, într-un comunicat remis presei luni, că Guvernul plafonează în continuare naveta elevilor şi că Hotărârea adoptată de Executiv este ilegală.

„Guvernul plafonează în continuare naveta elevilor, în ciuda semnalelor constante din teritoriu privind situaţia problematică a decontării navetei elevilor generată de tarifele maximale la transportul judeţean, fapt ce a dus la decontarea parţială a navetei, în unele cazuri, sau chiar nedecontarea acesteia. În şedinţa de Guvern de astăzi, 9 septembrie a.c., Guvernul României a aprobat o hotărâre de guvern ilegală, ce are ca obiect prelungirea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. nr. 863/2016, deşi aceasta a rămas, încă de pe 28 iunie, fără temei legal”, se arată în comunicatul asociaţiei.

Potrivit acestuia, hotărârea adoptată de Guvern va duce la creşterea abandonului şcolar.

„Ca urmare, Guvernul României a adoptat astăzi (luni- n.r.) o hotărâre nelegală atât din punct de vedere a legislaţiei româneşti, cât şi din punct de vedere al concordanţei cu normele europene. Mai mult, considerăm că măsura adoptată va creşte rata abandonului şcolar şi, în consecinţă, a ratei părăsirii timpurii a şcolii, calculată de către Comisia Europeană ca fiind 16,1% în România la momentul actual”, se mai arată în comunicat

Potrivit Asociaţiei Elevilor, problemele cu decontarea transportului judeţean au apărut în 2016, când Guvernul a introdus tarifele maximale pentru operatorii de transport. Reprezentanţii elevilor susţin că operatorii de transport nu au respectat tarifele impuse de Guvern, deoarece costul lor de producţie era mai mare decât cel din actul normativ, astfel că s-a ajuns în situaţia în care şcolile fie decontau doar parţial, fie nu decontau deloc transportul.

„Ştim că sistemul educaţional din România este, de ceva vreme bolnav. Ştim că a primit lovituri peste lovituri, venite ca efect al incompetenţei guvernărilor din ultimii ani, care n-au avut pic de strategie, pic de planificare, pic de viziune faţă de direcţia în care acesta ar trebui să meargă, faţă de medicamentele de care are nevoie. Totuşi, am sperat că, printr-o minune, el se va face bine. Astăzi am asistat la ultima lovitură de care mai avea nevoie ca să putem constata anul decesului. 2019. Niciodată în istorie nu s-au luat atât de multe măsuri cu scopul de a destabiliza un sistem care era ultima speranţă a unei ţări deja împotmolite. Nu pot decât să spun condoleanţe. În aceeaşi zi în care elevii ţineau doliu pentru educaţie, Guvernul a omorât-o pe bune”, a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedintele AEC.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată, în 28 august, Guvernul, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Dezvoltării Regionale pentru anularea Hotărârii de Guvern din 2016 prin care au fost introduse tarifele maximale la tranport.

Taguri:
elevi,
plafonare,
naveta

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici