ASPA are buget de 18,6 mil. lei şi a plătit în opt luni 170.000 de lei pentru sterilizarea câinilor

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor are un buget de 18,6 milioane lei şi a avut, în opt luni, cheltuieli de 2,8 milioane lei, din care 170.000 lei pentru sterilizarea câinilor, 854.000 lei pentru lucrări la adăpostul Mihăileşti şi 628.000 lei pentru salarii şi taxele aferente.

478 afișări
Imaginea articolului ASPA are buget de 18,6 mil. lei şi a plătit în opt luni 170.000 de lei pentru sterilizarea câinilor

ASPA are buget de 18,6 mil. lei şi a plătit în opt luni 170.000 de lei pentru sterilizarea câinilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru acest an este de 18,6 milioane de lei, din care a efectuat, până la 31 august, plăţi în valoare de 2,8 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei, remis joi agenţiei MEDIAFAX.

ASPA a plătit 170.000 de lei pentru operaţiile de sterilizare a câinilor efectuate în cabinetele veterinare private până la sfârşitul lunii august.

Pentru hrana animalelor aflate în adăposturile autorităţii, medicamente şi alte materiale sanitare, instituţia a achitat 70.000 de lei.

Alţi 854.000 de lei au fost plătiţi din bugetul ASPA pentru lucrările de construire a adăpostului de câini de la Mihăileşti.

ASPA a mai plătit în primele opt luni pentru salariile celor 47 de angajaţi suma de 468.000 de lei, alţi 160.000 de lei reprezentând taxele aferente acestor salarii.

Valoarea carburanţilor pentru autoturismele instituţiei a fost de 22.000 de lei, iar reparaţiile necesare funcţionării acestora au costat 4.400 de lei.

Contravaloarea chiriei pentru sediul instituţiei a fost de 20.000 de lei, iar sumele plătite pentru energia electrică, termică şi apă pentru cele două adăposturi sunt în valoare de 162.000 de lei, a precizat Primăria Capitalei.

Alte cheltuieli reprezentând servicii de curierat, telecomunicaţii şi internet s-au ridicat la aproximativ 40.000 de lei.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, "exact ceea ce vrea populaţia".

Oprescu a arătat că referendumul local ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie, iar acesta va avea o singură întrebare, respectiv "Sunteţi de acord cu măsura radicală (eutanasierea câinilor fără stăpân - n.r.)?".

Primarul a precizat că, în vederea organizării referendumului, a convocat pentru vineri, la ora 12.00, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în şedinţă de îndată.

Sorin Oprescu a mai spus că, dacă bucureştenii se vor pronunţa la referendum pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, atunci el va putea "pune presiune" pe parlamentari, în vederea adoptării unui act normativ "cum vrea poporul", legat de această problemă.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Şase câini au fost ridicaţi de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei. Unul dintre aceştia, care având urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări în acest caz, fiind făcute şi verificări privind respectarea legislaţiei legate de gestionarea câinilor fără stăpân.

Anchetatorii l-au audiat, miercuri, pe Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Administratorul terenului de lângă Parcul Tei unde copilul a fost omorât de câini a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că nu avea plan de pază, iar paznicul care supraveghea proprietatea a fost sancţionat cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici