VIDEO Atac filmat LIVE pe Facebook, în curtea Secţiei 9 de Poliţie din Bucureşti: Poliţist înjunghiat de un bărbat

Un bărbat a intrat în curtea unei secţii de Poliţie şi a atacat cu un cuţit un poliţist. Agentul a fost rănit la picior, dar a reuşit să-l imobilizeze pe agresor.

13742 afișări
Imaginea articolului VIDEO Atac filmat LIVE pe Facebook, în curtea Secţiei 9 de Poliţie din Bucureşti: Poliţist înjunghiat de un bărbat

Atac filmant LIVE pe Facebook, în curtea Secţiei 9 de Poliţie din Bucureşti: Poliţist înjunghiat de un bărbat

Incidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri la Secţia 9 Poliţie din Bucureşti. Agresorul este un bărbat de 28 de ani, din judeţul Ilfov. El a intrat în curtea secţiei de Poliţie din Pantelimon, sector 2 şi, cu un cuţit, l-a atacat pe poliţistul ce executa controlul accesului în sediul subunităţii.

Poliţistul a fost rănit la un picior, dar cu sprijinul ofiţerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat. Ulterior, poliţistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Agresorul a fost reţinut de poliţiştii care au început cercetările într-un dosar penal de ultraj. Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reţinerea bărbatului de 28 de ani.

Atacatorul a filmat toată acţiunea, după ce a intrat LIVE pe Facebook şi a titrat "Poliţia moare stai să vedeţi". (Imagini editate din care a fost eliminat limbajul licenţios!)

„Acesta este filmul unde colegul nostru din cadrul Secţiei 9 Poliţie Bucureşti a fost înjunghiat aseară în timp ce se afla în serviciu de către un cetăţean certat cu legea”, scriu poliţiştii din sindicat după ce au redifuzat postarea LIVE.

Sindicaliştii de la Europol au revenit cu o declaraţie în urma atacului, spunând că ”asta înseamnă munca de poliţie, acestea sunt riscurile la care sunt supuşi poliţiştii care pleacă la serviciu şi nu ştiu dacă se mai întorc acasă la familie, acestea reprezintă imaginile din activitatea de zi cu zi a Poliţiei Române. Poate le vede şi domnul Cîţu!”.

FOTO: Claudiu Năstase/Facebook

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici