VIDEO Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Băneasa. La bordul avionului erau 68 de persoane

  • Un avion care făcea o cursă specială a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Băneasa
  • În avion erau 68 de persoane care au fost evacuaţi în siguranţă
  • Avionul a avut probleme cu trenul principal
7235 afișări
Imaginea articolului VIDEO Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Băneasa. La bordul avionului erau 68 de persoane

FOTO: Facebook BoardingPass

Un avion cu 68 de persoane la bord (44 pasageri, 24 membri echipaj) care opera o cursă specială a aterizat de urgenţă pe singura pistă a Aeroportului Băneasa. La acest moment pista este blocată. Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, fără a fi nevoie de intervenţia personalului medical.

„Un avion care făcea o cursă cu regim special, la aterizare a avut probleme cu trenul principal, aşa că a blocat pista. Au fost 68 de persoane evacuate în siguranţă. Echipajele de pompieri şi ambulanţa au fost prezente, nu a fost nevoie de intervenţie. Acum investighează cei de la AIAS (Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile)”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti).

 

SURSA FOTO: Facebook BoardingPass

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici