Augustin Lazăr, despre recursul compensatoriu: Am vrea să ştim ce studii de impact s-au făcut/ Ce spune Procurorul general despre Legile justiţiei

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, referitor la posibilitatea creşterii infracţionalităţii, după intrarea în vigoare a recursului comensatoriu, că fiecare modificare legislativă necesită un studiu de impact, precizând că ar vrea să ştie dacă acest lucru s-a întâmplat.

753 afișări
Imaginea articolului Augustin Lazăr, despre recursul compensatoriu: Am vrea să ştim ce studii de impact s-au făcut/ Ce spune Procurorul general despre Legile justiţiei

Augustin Lazăr, despre recursul compensatoriu: Am vrea să ştim ce studii de impact s-au făcut

„Ministerul public a avertizat încă de la începutul anului că toate modificările legislative trebuie făcute pe bază unui studiu de impact. Se confirmă încă o dată nevoia unui studiu de impact pentru fiecare modificare legislativă. Am vrea să ştim şi noi ce studii s-au făcut pentru a putea comenta rezultatele”, a declarat Lazăr, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Întrebat dacă Legea recursului comensatoriu a fost o măsură precipitată, Lazăr a precizat: „Nu pot să vă spun”.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate.

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

„În baza acestei legi, prin adăugirea celor şase zile (..) – au ieşit 529 de detinuţi. Nu credeam că impactul va fi atât de mare”, a declarat atunci Tudorel Toader.

Alţi 3.349 de deţinuţi au dobândit vocaţia la liberare condiţionată în cursul zilei de 19 octombrie, a mai spus ministrul.

Astfel, cei peste trei mii de condamnaţi întrunesc acum condiţiile pentru a cere eliberarea condiţionată, fracţia de executare a pedepsei fiind îndeplinită mai repede datorită celor şase zile de libertate obţinute pentru 30 de zile executate în condiţii improprii.

Lazăr, referitor la Legile justiţiei: Avem nevoie de o justiţie independentă, nu suspectată de control

„Ori de câte ori ne gândim să schimbăm mai ales Legile Justiţiei este necesar să avem un dialog sincer cu profesioniştii domeniului, cu magistraţii. Nimănui nu-i foloseşte o justiţie care să fie suspectată de control şi cu toţii avem nevoie de o justiţie independenţa, o justiţie care să aibă încrederea oamenilor, inclusiv a celor care lucrează în domeniu”, a spus Lazăr, la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Referitor la acelaşi subiect, al Legilor justiţiei, preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a cerut, joi, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului retrimiterea proiectului legilor justiţiei la ministerul Justiţiei, pentru clarificarea cadrului legal în baza căruia acestea vor fi discutate.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă că, parcursul propunerilor de modificare a legilor justiţiei demonstrează că nu a existat transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional şi că nu au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative.

„Potrivit art. 74 alin. 1 din Constituţia României, iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Este de notorietate faptul că Ministerul Justiţiei şi-a asumat iniţiativa legislativă, urmând să propună Guvernului modificările celor trei legi. În acest scop au avut loc dezbateri publice şi s-a iniţiat procedura de avizare”, se arată în comunicatul de presă al preşedintelui instanţei supreme, remis joi MEDIAFAX.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, Comisiei speciale parlamentare privind domeniul justiţiei proiectul de modificare a legilor Justiţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici