Aviaţia dă semne că îşi revine. Companiile aeriene estimează o creştere de 80% în vară

  • EuroControl previzionează creşterea zborurilor cu 45% vara aceasta.
  • Companiile estimează o creştere a numărului curselor aeriene la 80% în vară.
  • În luna martie, au fost lansate peste 20 de zboruri noi către destinaţii externe.
290 afișări
Imaginea articolului Aviaţia dă semne că îşi revine. Companiile aeriene estimează o creştere de 80% în vară

Aviaţia dă semne că îşi revine. Companiile aeriene estimează o creştere de 80% în vară

Industria aviatică dă semne de redresare. Companiile aeriene reiau sau lansează noi curse. Iubitorii de călătorii pot merge în vacanţă, cu un zbor direct spre destinaţia favorită chiar din oraşul lor. Pentru o vacanţă în Grecia, de exemplu, sunt zboruri directe şi pe deasupra şi low cost, din Iaşi sau Cluj. Din Iaşi se poate zbura spre Santorini şi din Cluj spre Zakythos şi Mykonos.

Cele mai multe city-breakuri pot fi cu plecare din Bucureşti. De aici sunt noi zboruri spre Roma, Paris, Amsterdam sau Barcelona.

„Noi zburăm doar la 15% din capacitate sau, mă rog, să zicem numărul de zboruri pe care îl aveam în 2019. Ne aşteptăm ca revenirea să fie destul de rapidă fiindcă toţi ne dorim să călătorim”, a declarat Oana Petrescu, CEO Blue Air.

„Principalii clienţi ai Wizz Air, cei care îşi vizitează prietenii şi rudele, cei care călătoresc pentru a locui, pentru a munci sau pur şi simplu care călătoresc intre ţările lor de baştină începe să îşi revină înce încet. Noi operăm acum la capacitate de 15-20% şi sperăm ca în vară să operăm la 80% din capacitate”, a spus Andras Rado, Corporate Communications Manager Wizz Air.

Noi zboruri Blue Air

Bucureşti:

  • Londra
  • Amsterdam
  • Barcelona
  • Madrid
  • Lisabona
  • Paris
  • Milano
  • Bruxelles
  • Dublin
  • Roma
  • WIZZ AIR:

Cluj -  Zakynthos, Mykonos

Iaşi - Santorini

Noi zboruri Egypt Air

Craiova - Hurghada

 

 

Bagaje pe bandă 0076

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici