Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Avocatul Cristian Stoicescu, din Baroul Bucureşti, a fost reţinut de procurorii DNA care-l acuză că a cerut 20.000 de euro din care a primit jumătate, de la o persoană căreia i-a promis că va interveni pe lângă doi judecători de la Tribunalul Capitalei, pentru o soluţie favorabilă într-un dosar.

484 afișări
Imaginea articolului Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Cristian Stoicescu pentru trafic de influenţă, informează, joi, DNA.

Anchetatorii au stabilit că în 23 decembrie 2011, avocatul a pretins de la doi denunţători suma de 20.000 de euro, în schimbul exercitării influenţei asupra unui judecător, astfel încât să îl determine să emită o hotărâre de punere în libertate a celor doi denunţători, aflaţi în stare de arest preventiv, într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

În 4 ianuarie, Stoicescu a primit de la cei doi denunţători, prin intermediar, suma de 10.000 euro, ca primă tranşă din totalul pretins anterior, el fiind prins în flagrant delict.

Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe avocat, care va fi dus la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici