Avocatul lui Băhăian: Nu este vinovat de crime, este vorba de o răzbunare

Avocatul lui Sergiu Băhăian a declarat că clientul său, suspectat că ar fi comandat uciderea a patru persoane în judeţul Constanţa, adus, miercuri, la Constanţa, pentru a fi audiat de procurorii DIICOT, susţine că este nevinovat şi că este vorba de o răzbunare.

32 afișări
Imaginea articolului Avocatul lui Băhăian: Nu este vinovat de crime, este vorba de o răzbunare

Avocatul lui Băhăian: Nu este vinovat de crime, este vorba de o răzbunare

Omul de afaceri Sergiu Băhăian a fost adus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, miercuri, în jurul orei 13.30, încătuşat, sub pază strictă, fiind însoţit de avocatul său, Alexandru Pantea.

Avocatul lui Băhăian a declarat că nu a reuşit să consulte dosarul de la DIICOT Constanţa privind învinuirile de instigare la omor, însă clientul său i-a spus că nu este vinovat de comiterea acestor crime.

"Sergiu Băhăian mi-a spus că nu este vinovat de crime. Deocamdată, nu am consultat dosarul privind învinuirile de instigare la omor. Abia astăzi (n.r. - miercuri) vom afla învinuirile", a declarat Alexandru Pantea.

Pantea a precizat că omul de afaceri susţine că acest dosar este o înscenare pusă la cale de colaboratorul său, Valentin Şlepac.

"N-am văzut decât declaraţiile criminalilor, care spun că el i-a instigat. Băhăian spune că este vorba de o răzbunare", a mai spus avocatul.

Potrivit sursei citate, Băhăian este deocamdată arestat preventiv într-un alt dosar, la Slobozia, dar este posibil să primească şi la Constanţa un mandat de arestare preventivă pentru acuzaţiile care i se aduc.

"Până la această oră, probele nu sunt atât de evidente, însă, dacă Parchetul deţine şi alte probe, Băhăian are toate şansele să primească un nou mandat de arestare sub învinuirea de instigare la omor deosebit de grav", a declarat Pantea.

Sergiu Băhăian, suspectat că ar fi comandat uciderea a patru persoane în judeţul Constanţa, după ce acestea fuseseră implicate în comiterea mai multor infracţiuni economice, este în prezent arestat preventiv la Slobozia, pentru comiterea altor infracţiuni, respectiv înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici