BACALAUREATUL OLIMPICILOR - COSR cere investigaţie: 900 de sportivi au dat bac-ul în sesiunea specială, deşi la loturi sunt doar 108

COSR a solicitat ANST şi Ministerului Educaţiei demararea unei investigaţii, după ce la sesiunea specială organizată pentru olimpici au participat peste 900 de candidaţi, deşi la Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea juniorilor activează doar 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat.

968 afișări
Imaginea articolului BACALAUREATUL OLIMPICILOR - COSR cere investigaţie: 900 de sportivi au dat bac-ul în sesiunea specială, deşi la loturi sunt doar 108

BACALAUREATUL OLIMPICILOR - COSR cere investigaţie: 900 de sportivi au dat bac-ul în sesiunea specială, deşi la loturi sunt doar 108 (Imagine: Ana Poenariu/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), remis vineri MEDIAFAX, forul prezidat de Octavian Morariu se arată neplăcut impresionat de promovabilitatea extrem de scăzută şi surprins de numărul mare de candidaţi.

"COSR a solicitat ANST şi MECTS să demareze o investigaţie serioasă vizavi de modul în care au fost realizate înscrierile sportivilor de performanţă pentru sesiunea specială de bacalaureat din acest an, neplăcut impresionat de promovabilitatea extrem de scăzută şi surprins de numărul mare de candidaţi. Conducerea COSR a atras atenţia asupra disproporţiei evidente, în Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor activând 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat, iar numărul de candidaţi la această sesiune specială a fost 900. COSR a solicitat oficial lista cu elevii - sportivi care au dat examenul de bacalaureat în sesiunea specială din acest an, criteriile care i-au recomandat pe fiecare în parte, şi persoanele implicate în selecţie", se arată în comunicatul COSR.

De asemenea, forul olimpic a mai atras atenţia asupra faptului că nu a fost niciodată informat despre perioada în care au loc astfel de sesiuni, şi nici consultat la stabilirea criteriilor de selecţie.

Promovabilitatea la sesiunea bacalaureatului pentru participanţii la olimpiade şi competiţii internaţionale, care s-a organizat în Bacău, este, potrivit ultimei centralizări, de 34,2%, înainte de soluţionarea contestaţiilor, a declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Din totalul celor 880 de candidaţi înscrişi, la examen s-au prezentat 877, iar 300 dintre ei au fost declaraţi admişi, potrivit lui Fedorca.

Secretarul de stat a mai precizat că 106 candidaţi au reuşit să promoveze probele de examen, însă nu au obţinut media 6,00, necesară pentru a trece examenul.

Din examen au fost eliminaţi 25 de candidaţi, care au fost prinşi având asupra lor fiţuici sau telefoane mobile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici