Bacăul, următoarea Capitală a Tineretului din România, după Timişoara

Oraşul Bacău a câştigat titlul de Capitala Tineretului din România, pe care-l va purta în perioada 2 mai 2017 - 1 mai 2018, dar şi premiul de 50.000 de euro, anunţul fiind făcut în cadrul unei gale organizate, duminică seara, la Timişoara.

789 afișări
Imaginea articolului Bacăul, următoarea Capitală a Tineretului din România, după Timişoara

Bacăul, următoarea Capitală a Tineretului din România, după Timişoara

Bacău şi Constanţa au fost cele două oraşe care au rămas în competiţia pentru titlul de Capitala Tineretului din România şi pentru premiul de 50.000 de euro pus în joc.

Duminică seara, în cadrul unei Gale a Tineretului din România, care a avut loc la Opera Naţională din Timişoara, a fost desemnat câştigător Bacău. Astfel, acest oraş este cel de-al doilea care va purta titlul de Capitala Tineretului din România. Primul a fost Timişoara, care şi-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 - 1 mai 2017.

Cristian Ghingheş, consilier local independent în Consiliul Local Bacău şi facilitator al procesului de scriere a dosarului de candidatură, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că oraşul a câştigat acest titlu pentru că a venit cu o viziune cultural-creativă locală.

“Noi considerăm că am avut în plus acea componentă cultural-creativă şi ne referim mai ales la multitudinea de talente din municipiul Bacău. Avem Festivalul de Teatru pentru Tineret, avem Festivalul de Sport Urban. Am venit cu această viziune cultural-creativă locală şi credem că aici putem să dezvoltăm oraşul în următorii ani, pentru că industriile grele nu vor mai avea succes. Cred că acesta este viitorul oraşului şi aşa putem ţine tinerii acasă şi, de ce nu, să-i primim înapoi pe cei care au plecat la studii în străinătate sau prin ţară”, a spus Cristian Ghingheş.

Potrivit acestuia, oraşul Bacău şi-a propus să dezvolte în perioada în care va purta titlul de Capitala Tineretului din România circa 40 de activităţi, dar lista poate fi completată cu activităţile organizate de ONG-uri, şi nu numai.

“Avem de la activităţi sportive, educaţionale, până la iniţiative în zona de antreprenoriat. Vrem să construim şi un centru pentru tineret, unde să se adune tinerii, iar pe acest model practic să şi incubăm nişte afaceri ale tinerilor acolo, să-i ţinem acasă, să se dezvolte, să creeze plus valoare pentru oraş. Noi am mers pe Bacovia, dar pe Bacovia 2.0 cumva, cu o siglă inspirată din Bacovia. Am mers pe această viziune de creativitate în oraş şi vedem că în jurul lui Bacovia putem dezvolta oraşul pe zona de cultură urbană”, a adăugat Cristian Ghingheş.

Potrivit acestuia, pe lângă cei 50.000 de euro câştigaţi, echipa din Bacău care a câştigat titlul de Capitala Tineretului din România va primi şi o finanţare de minim două milioane de lei de la bugetul local pentru dezvoltarea proiectelor propuse, la care se adaugă finanţările externe pe care îşi doreşte să le atragă.

Mihai Vilcea, vicepreşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş, a declarat, la rândul său, cum au fost primele şase luni de implementare a programului Capitala Tineretului din România la Timişoara: “Anul acesta a fost o provocare pentru noi. A pilota un program e mai greu decât a implementa ceva ce deja este sustenabil şi există, însă rezultatele pe care le-am văzut după jumătate de an de implementare se pare că au depăşit aşteptările cele mai optimiste ale partenerilor. În total, au fost peste 300 de acţiuni, au fost peste 40.000 de tineri care au luat parte la activităţi şi elementul pozitiv a fost dezvoltarea de programe care ne dorim să rămână sustenabile în oraş”, a declarat Mihai Vilcea.

“Capitala Tineretului din România” este un program care a fost iniţiat, la nivel naţional, de Consiliul Tineretului din România, Federaţia SHARE din Cluj-Napoca, Grupul PONT şi o bancă din România. Obiectivul programului “Capitala Tineretului din România” este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri şi să-i implice activ în procesele decizionale din oraşele lor pe teme ce ţin de educaţie, cultură, politică demografică şi alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, îşi propune să stimuleze autorităţile publice locale şi companiile private să susţină şi să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici